Am văzut zilele trecute un film care se numește „The Giver”. Pe Netflix, el poate fi găsit sub titlul „Darul lui Jonas”. Nu este un film nou apărut. Mai exact este din 2014. Dar merită văzută dacă nu l-ai văzut.
Fără a strica nimic din magia filmului, îți pot spune că filmul este despre o societate construită în așa fel încât să nu simtă durere, suferință, dar nici iubire, îndrăgosteală sau orice altceva. Iar în permanență, există o întrebare care rulează pe fundal. Nu în mod direct și explicit din film, ci este vorba de o întrebare care se formează în mintea privitorului: „Ar fi mai bine fără emoții, sau e mai bine cu ele?”.
Urmărind filmul, omul poate să tragă o concluzie valabilă pentru el, dacă dorește. Motiv pentru care nu va fi dezvăluit finalul filmului aici.
Plecând însă de la această introducere, ce își propune articolul de astăzi este să clarifice un anumit aspect, dar și să sublinieze câteva recomandări din spiritualitate atunci când vine vorba de gânduri și emoții.
Independent așadar de povestea filmului, dacă ne uităm înspre lumea în care trăim, o să putem identifica faptul că ajungem să slăvim două fenomene care nu sunt deloc de slăvit. Aceste două fenomene sunt: emoțiile și gândurile.
Iar în continuare vor fi scrise câteva cuvinte despre fiecare în parte.
Emoțiile ajungem să le slăvim crezând în dualitate. Mai precis, mintea susține și argumentează că fără frică, nu ar putea exista iubirea, fără tristețe nu ar putea exista bucurie, fără anticipare nu ar putea exista surpriza, și fără teamă nu ar putea exista încrederea.
Auzim această idee iar și iar. Ideea reprezintă laitmotivul a o sumedenie de cărți, picturi, filme, poezii și multe altele. Există așadar în lumea artei în general, o slăvire a conceptului de emoție.
Spiritualitatea ne invită însă înspre non-dualitate. Și ne invită înspre a accepta faptul că, inclusiv existența acestui fenomen de slăvire a emoțiilor nu este bun sau rău, ci pur și simplu este. Odată cu deschiderea înspre non-dualitate, devine clar că a slăvi emoția este o eroare.
Iar faptul că fără tristețe nu ar exista fericire, este cum nu se poate mai fals. Mintea poate să spună acum: „Păi bine, măi Cosmin, toată lumea artei afirmă contrariul, sunt mii de oameni care ne spun că fără tristețe nu ar exista fericire, și te trezești tu să spui că nu e așa?”. Ei bine, da. Ce simt să precizez însă este că afirmarea acestui lucru nu pleacă din opunere de rezistență față de ceva. Singura intenție este aceea de a rosti Adevărul. Iar Adevărul este că dualitatea este o iluzie. Iar emoția nu este decât acumulare energetică care ne îngreunează semnificativ experiența în materie.
Întrebarea care apare aici este următoarea: „Păi cum, și emoția iubirii, fericirii sau împlinirii ne îngreunează experiența în materie?”. Ei bine, întrebarea este excelentă. Și în răspunsul la această întrebare constă mare parte din schepsis.
Ideea este că Iubirea nu este o emoție. Eroarea pe care umanitatea o face este aceea de a considera despre Iubire că este o emoție. Ceea ce este fals. De fapt Iubirea este Viața, este Conștiința, este Dumnezeu. Emoțiile apar în minte. Iubirea este Conștiința sau Viața însăși.
De fapt, la Iubire ajungem atunci când toate emoțiile au fost date la o parte. Ce greșește mintea când își imaginează o lume fără emoții, este că își imaginează o lume și fără iubire fiindcă iubirea este pusă în aceeași oală cu emoțiile. De fapt, ce s-ar întâmpla dacă toate emoțiile ar fi date la o parte, este că am experimenta o mare infinită de iubire și pace. Iar aceasta este Iubirea și Pacea despre care mulți maeștri spirituali ne vorbesc. Emoțiile nu sunt așadar de slăvit. Ci sunt pur și simplu de acceptat ca făcând parte din experiența noastră ca oameni. Iar mai apoi, după acceptare, le putem și elibera în așa fel încât să fim mai aproape de Iubirea și Pacea care nu sunt emoții.
Mai departe, o să ne concentrăm atenția pe slava gândurilor. Fiindcă și aceasta intervine. Și derivă din niște invitații arhicunoscute precum: „Gândul este creator”, „Cum gândești așa experimentezi” și altele precum acestea.
Iar a afirma toate aceste lucruri despre gânduri și gândire, nu este fals. Însă plecând de la „Cum gândești așa experimentezi”, putem ajunge pe cale logică la niște erori extraordinare. Iar o astfel de eroare ar fi să considerăm gândul drept sursă a translării non-manifestatului înspre manifestat. Dacă facem această eroare este ca și cum am considera ego-ul sursa experienței de viață. Când de fapt, Sursa este Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care maeștrii spirituali autentici ne invită să transcendem mintea cu totul, și nu să o slăvim. A cădea în capcana slăvirii gândurilor și a minții este o eroare care ne îndepărtează de Adevăr.
În același timp, nu este recomandat nici să vedem gândurile ca fiind ceva nociv sau rău. Gândurile pur și simplu sunt. Și nu sunt ale noastre. Dar le experimentăm, le observăm. Ele au rolul lor pentru ca experiența în planul în care ne aflăm să fie posibilă. Dar de aici, și până la a slăvi gândul este cale lungă. Cale lungă pe care suntem invitați să nu o parcurgem, și să ne concentrăm mai degrabă pe a transcende mintea cu totul.
Concluzionând există câteva lucruri cu care putem rămâne după lectura materialului:
1. Dă-ți voie să vizionezi „The Giver”, dar ține minte în timpul vizionării și ce ai citit astăzi aici.
2. Ține minte că Iubirea nu este o emoție.
3. Ține minte că este o capcană să slăvim gândurile sau emoțiile. Merită să ne amintim că Dumnezeu este Creator.
4. Invitația permanentă este aceea de transcendere a minții cu totul.
Acestea fiind spuse, materialul se încheie aici.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu