Un articol citit. O plimbare. Pregătirea cinei. Admiratul unui apus de soare. Mersul la cumpărături. Un sărut. O îmbrățisare. Datul jos din pat dimineața. Lectura unei cărți. Un gând bun. Ajutorul oferit unui bătrân pentru a traversa strada. Mersul la muncă. Vorbitul la telefon. Privitul la televizor. Discuția cu un prieten sau pur și simplu discuția cu un necunoscut.
Toate acestea, dar și orice alt gest, acțiune, gând sau manifestare experimentată pot fi închinate și cedate direct Divinului. Aceasta este o posibilitate adeseori ignorată, dar care găsește adesea calea de a se prezenta drept invitație în realitatea subiectivă a studentului spiritual.
Atitudinea sau postura, mai este numită în literatura de spiritualitate karma yoga sau yoga acțiunii. Iar recomandarea de bază este aceea de a acționa în numele lui Dumnezeu și pentru Dumnezeu fără a fi atașat de rezultat sau de beneficiile personale derivate.
Postura este armonios descrisă și de către Michael Singer în cartea Experimentul renunțării. Michael povestește în cartea cu pricina cum, de la un anumit punct încolo, cât încă era foarte tânăr, și-a propus ca orice acțiune sau muncă să o închine Divinului. Dacă avea de făcut tâmplărie, făcea tâmplărie pentru Dumnezeu. E drept că beneficiarul muncii respective era un alt om, iar Michael primea și el o recompensă. Dar asta nu îl încurca cu nimic în a face ceea ce face pentru Dumnezeu însuși.
Este vorba de non-atașament și dedicare mai degrabă decât despre a refuza o eventuală recompensă materială pentru munca depusă.
Iar orice student spiritual, se poate deschide înspre această postură simplă, dar care armonizează, vindecă și are potențialul chiar de a elibera energii blocante și de a șterge programe gunoi din minte.
Desigur că ajunși în acest punct, mintea șireată s-ar putea să zică: „Aș face și eu, dar nu știu cum.” De fapt oricine știe deja cum. Doar că e posibil să fie întâmpinată rezistență și proteste din partea minții și ale ego-ului. O viață întreagă suntem învățați că trebuie să facem lucrurile pentru noi, că având noi, alții o să sărăcească și că trebuie să urmărim beneficiul personal și cu asta ba asta.
Nu spune nimeni că asta se întâmplă peste tot. Uneori este primită o altă educație. Dar totuși șansele ca educația primită încă din fragedă pruncie să fi fost una care să reflecte principiile karma yoga sunt destul de mici.
De aceea, invitația de a face totul pentru Divin și în numele Divinului, va fi defalcată puțin pe „subsecțiuni”.
1. Non-atașament față de rezultat
Ce se întâmplă aici foarte clar e că, în majoritatea cazurilor, oamenii se atașează de rezultat. Iar atașamentul de rezultat nu este altceva decât o pierdere a conexiunii cu prezentul. Mintea s-ar putea să obiecteze din nou spunând: „Păi dacă nu mă interesează rezultatul, atunci de ce să mai fac ceva?”
Adevărul e că nu a pomenit nimeni nimic despre vreo lipsă de interes. Non-atașamentul nu e tot una cu lipsa de interes. Ci noi, ne dăm voie să ne dedicăm Iubirii și Divinului însuși. Permitem experiența unei acțiuni care pleacă dintr-o stare de prezență. Iar acea acțiune are în spate intenția de a fi dedicată și efectuată în numele lui Dumnezeu. Știm că un rezultat va apărea, dar în același timp știm că el va fi cel mai armonios posibil, respectând armonia Universală și nu suntem atașați de el. Ci suntem recunoscători și împăcați cu rezultatul. Noi suntem responsabili pentru efort, dar nu și pentru rezultat, care este „treaba lui Dumnezeu”.
2. Cedarea atașamentului față de oricare beneficii personale(ale ego-ului)
Tot ceea ce percepe ego-ul drept beneficiu, nu este de fapt decât o nouă posibilitate de îndepărtare de Adevăr și Iubire. Fiindcă ego-ul, fiind prin el însuși fals, îndepărtează de adevăr. Iar tot ceea ce percepe ego-ul drept beneficiu, nu face decât să întărească iluzia. Fiindcă într-adevăr este vorba de un beneficiu, dar este un beneficiu pentru ego și întărirea acestuia. Pentru evoluția spirituală, întărirea ego-ului nu este tocmai un beneficiu.
Pe scurt, simplu și clar, suntem invitați să alegem o altă intenție. Una este să mutăm un lemn de ici colo cu intenția că ne trebuie nouă, și cu totul altceva este să îl mutăm de dragul lui Dumnezeu.
Niște beneficii mai mult ca sigur vor apărea. Iar ele nu se cer refuzate. Ci doar, la nivel de intenție, noi suntem învățați să nu facem acțiunile pentru acel beneficiu, ci să ne dăm voie să observăm acțiunile în numele binelui cel mai înalt, sau în numele lui Dumnezeu însuși.
Și aici, ca și în cazul primului punct, este vorba de atașament care este problematic și nu de eventualul beneficiu în sine.
***
Iar ce se întâmplă de fapt, este un fenomen foarte frumos. La început, s-ar putea ca acțiunile să fie făcute pentru Dumnezeu, însă Dumnezeu să fie văzut drept o entitate distinctă și separată de noi care se află pe undeva, cine știe pe unde.
Adevărul profund este însă acela că Dumnezeu este imanent și transcendent în același timp. Adică este și în ceea ce numim interior și în ceea ce numim exterior în același timp.
Prin urmare, această postură în care acțiunea este făcută în numele lui Dumnezeu și pentru Dumnezeu fără a fi atașat de rezultat sau de eventualele beneficiile personale derivate, nu face decât să ne apropie de adevăr. Fiindcă oricum, dacă facem ceva pentru cineva, pentru Dumnezeu facem. Iar dacă facem ceva pentru noi, tot pentru Dumnezeu facem.
Numai că, peste acest adevăr se suprapune iluzia ego-ului care vede individualizare, și care, pe lângă asta, își dorește numai pentru el, luptă, poartă războaie, vrea să demonstreze dreptatea și multe altele.
Așadar, invitația este una simplă și pleacă din însăși Iubirea care ține acest Univers laolaltă. Și anume, să găsim în noi disponibilitatea ca fiecare acțiune să o închinăm Divinului. Să o facem pur și simplu pentru Dumnezeu fără să ne atașăm de rezultat sau de un eventual beneficiu personal. Iar atunci când reușim asta, este imposibil să nu trăim împlinirea. Fiindcă din non-atașare și cedare, exact ceea ce este cel mai armonios se va prezenta spre experimentare. De multe ori, vom trăi lucruri pe care nici nu le puteam vedea cu mintea limitată, dar care sunt fantastice, în sincronicitate și susțin împlinirea autentică.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
