Fii Implinit

  • BLOG
  • DESPRE
  • ARHIVĂ
  • SCRIE-MI
  • RECOMANDĂRI DE CARTE
  • CĂRȚI & CURSURI
    • Eliberează-te De Emoțiile Blocante
    • CARTEA 118
    • Ho’oponopono
    • ARTA DE A DUCE O VIAȚĂ ÎMPLINITĂ
    • ACADEMIA FERICIRII
    • ENERGIA IUBIRII
    • DISCUȚIA DINTRE DIAVOL ȘI DUMNEZEU AL CĂREI MODERATOR AM FOST

7 Lucruri Despre Care Mi-ar Plăcea Să Fim Învățați La Biserică

02.20.2017 by Cosmin // 23 Comments

7lucruri

Iar despre aceste 7 lucruri, s-ar putea vorbi foarte ușor lucrând pe același material. Adică tot având Biblia ca bază.

Vreau să specific clar că scopul acestui articol nu este să lovesc în biserică sau să propun vreo reformă. Ceea ce face biserica în acest moment nu este rău sau bun, ci pur și simplu este.

Articolul este o invitație de a-ți conștientiza măreția. Nimic mai mult. Îți propun să devii conștient de cine ești cu adevărat și să acționezi ca atare.

Fac asta pentru că tu ești „scânteie de Dumnezeire”. Și vâd atât de des cum „scânteiele de Dumnezeire” din jurul meu uită cine sunt ele cu adevărat.

Blog-ul Fii Împlinit este un blog de dezvoltare personală și spiritualitate.

Așa cum fac de obicei, te invit să lași convingerile limitative deoparte și să citești cu deschidere ceea ce urmează. Ia ceea ce este util pentru tine din acest articol. Și permite imaginației tale să „zboare” într-o lume în care realitatea ar arăta așa cum o descriu eu aici.

Îți propun să îți lași imaginația liberă, fiindcă tot ceea ce este imaginat există sau va exista curând. Și cu cât mai mulți oameni nutresc o viziune armonioasă asupra lumii, cu atât mai rapid aceasta va tinde să devină realitate.

Dar hai să începem. Iată care sunt cele 7 lucruri despre care mi-ar place să fim învățați la biserică.

1.Cum Să Mutăm Munții Din Loc

Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă. (Matei 17:20)

Și vreau să știi că eu vorbesc la modul cât se poate de concret. Chiar dacă unele lucruri pe care le scriu în articol s-ar putea să ți se pară comice, eu sunt cât se poate de serios.

Imaginează-ți că te duci duminică dimineață la biserică și vezi un grup de copii care mută niște bile metalice de 10 grame de ici colo. Bineînțeles, le mută spunându-le bilelor să se mute. (vezi: veți ZICE muntelui acestuia) Asta ar face însă copiii, că sunt mai la început. Adulții ar muta de ici colo greutăți de 1kg, iar preoții…ce să mai vorbesc. Preoții ar trebui să mute biserica de pe un deal pe altul. Și asta ar trebui să fie ceva ușor.

Dacă încă te gândești: „Cosmin, hai fii serios, cum să se întâmple așa ceva? Da ce te crezi în Matrix? Sau totuși glumești?”

Vreau să știi dragul meu cititor că nu glumesc deloc. Eu cred sincer că a face materie din nimic sau a sculpta în materie este cât se poate de posibil. Doar că majoritatea dintre noi nu știe cum.

Iisus a fost unul dintre noi care s-a prins cum poate reordona atomii din jur. Și ca să nu existe dubii, ne-a spus că putem și noi.

Deci ca să îmi închei ideea, aș vrea ca la biserică oamenii să fie învățați de către preoți cum se sculptează în materie. În așa fel încât să mutăm munții sau orice altceva ne mai este necesar.

2.Cum Să Facem Ce A Făcut Și Iisus

Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. (Ioan 14:12)

Dacă e să apelezi la memoria ta, ce îți amintești că a făcut Iisus? Păi a înviat niște morți, a vindecat niște bolavi, a mers pe apă, a prefăcut apa în vin. Iar acestea sunt doar câteva care mi-au venit acum în minte.

Eu m-aș aștepta ca dacă intru duminica în biserică să fiu și eu învățat cum să vindec bolnavi.

Duminica viitoare aș vrea să fiu învățat despre cum să fac să merg pe apă. Că eu nu știu să înot și mi-ar fi necesar. (vorbesc serios, chiar nu știu să înot) Nu ar fi frumos ca dacă nici tu nu știi să înoți, să mai faci câte o drumeție pe mare așa din când în când? Eu zic că ar fi foarte tare.

Și după ce trec duminicile acestea în care învățăm lucruri simple ca mersul pe apă sau vindecatul bolnavilor să trecem și la lucruri mai serioase(gen: înviat morți).

Iar după ce le terminăm pe toate acestea pe care le-a făcut El(Iisus) să trecem la mai mari decât acestea. Să învățăm poate să zburăm, să creem materie din nimic, etc.

Și îți amintesc încă o dată că nu glumesc și nici nu sunt zeflemitor. Eu chiar cred că am putea face aceste lucruri. Nu cred că Iisus a vorbit ca să se afle în treabă. Iar el ne-a spus că am putea și noi să le facem.

Păi hai să învățăm la biserică cum.

3.Cum Să Cerem Pentru A Primi

De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea.(Marcu 11:24)

Eu când o aud pe aia cu „pe mine păcătosul” nu mai pot. „Sunt păcătos Domne, dă-mi liniște”. ”Sunt păcătos Doamne, dă-mi sănătate”.

Să vorbești așa este exact ca și cum ai spune „Nu merit nimic Doamne, dă-mi liniște” sau „Nu merit nimic Doamne, dă-mi sănătate”.

Iisus a spus clar: „să credeți că le-ați primit”. Asta înseamnă, dacă e să extrapolez, că ești 100% convins că îl ai(vezi și articolul precedent), îl simți și vezi 100% cu ochii minții). Iar atunci când aceste condiții sunt îndeplinite, „vei avea”.

Nu trebuie să îți bați foarte mult capul pentru a-ți da seama că la biserică nu înveți cum să ceri pentru a primi. Mai degrabă înveți cum să ceri pentru a bloca.

De aceea spun că ar fi frumos să fim învățați cum să cerem corect.

4.Cum Să Practicăm Recunoștința

A luat cele şapte pâini şi peşti şi, mulţumind, a frânt şi a dat ucenicilor, iar ucenicii mulţimilor.(Matei 15:36)

Dincolo de faptul că citatul cu înmulțirea peștilor și pâinilor intră și la controlul atomilor de care suntem înconjurați și despre care am vorbit deja în punctul 1, există o altă nuanță în acest citat.

Scrie în Biblie că Iisus a înmulțit peștii și pâinile MULȚUMIND. Și nu afirmând despre sine că este păcătos și vai de capul lui.

Cu alte cuvinte a avut o stare de recunoștință.

Păi dacă recunoștința poate conduce la un asemenea rezultat ca înmulțirea peștilor și pâinilor, nu ar fi frumos ca oamenii care merg la biserică să fie învățați despre asta?

În loc să fim învățați că e păcat să facem sex, eu zic că ar fi mult mai util să fim învățați cum anume se practică recunoștința la modul concret.

Aceasta este însă părerea mea. Știu și eu dacă ești de acord cu mine sau nu…

5.Despre Faptul Că „Dumnezeu Este Tot”

Dumnezeu deci nu este Dumnezeu al morţilor, ci al viilor, căci toţi trăiesc în El. (Luca 20:38)

Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru. (Luca 17:21)

Eu scriu articole de vreo câțiva ani în care spun că Dumnezeu este TOT. Tu te afli în Dumnezeu. Și implicit, în tine este Dumnezeu.

Și continui să cred că numai această conștientizare integrată la modul profund poate transforma pe oricine într-un om împlinit și fericit.

Însă în loc ca biserica să își învețe enoriașii în mod insistent despre faptul că Dumnezeu este în ei și peste tot în jurul lor, la biserică ești învățat să îți fie frică de Dumnezeu.

Mă întreb și eu…pentru a-mi fi frică de Dumnezeu ar trebui să îmi fie frică de mine și să îmi fie frică de tot ceea ce este în jurul meu, nu? Că în Biblie așa scrie că „toți trăiesc în El” și „este înăuntrul vostru”.

Când eram copil mergeam foarte des la biserică. Iar vocea preotului care cântă cu autoritate „cu frică de Dumnezeu să vă apropiați” îmi sună și acum în minte.

Știu că sunt un idealist fiindcă îmi pot imagina o biserică în care să fim învățați că „Dumnezeu este TOT”, dar îmi place. Și te invit și pe tine să îți imaginezi.

Și o mai spun o dată. Numai acest lucru dacă ar fi înțeles de majoritatea oamenilor, împlinirea și fericirea ar fi în ochii majorității. Dumnezeu este TOT.

6.Că Suntem Fiii Lui Dumnezeu

Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc, ca să fiți fiii Tatălui vostru Celui din ceruri. (Matei 5:44)

Exact așa cum și Iisus a fost fiul lui Dumnezeu, și fiecare dintre noi este fiul lui Dumnezeu. Numai că eu din sutele de slujbe la care am participat nu am auzit niciodată pe nimeni să-mi spună: „Ești fiul lui Dumnezeu”. Și totuși aceasta este realitatea.

Așa că mi-ar place să se învețe și asta în biserică.

Mi-ar place să ți se spună când intri în biserică: „Fiți fiii Tatălui vostru Celui din ceruri. Mutați munții din loc. Vindecați bolnavii. Înviați morții. Prefaceți apa în vin. Practicați recunoștința. Sunteți în Dumnezeu. Credeți că le-ați primit și le veți avea.”

Spune tu dacă nu ar fi frumos?

Iar în cele din urmă mi-ar place ca biserica să ne învețe

7.Deschiderea Și Compasiunea

Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi. (Luca 10:27)

Să fim învățați să cercetăm pentru a crede. Să se renunțe la placa cu „aceasta este singura religie autentică și mântuitoare”. Cât egocentrism!

Să învățăm compasiunea practică pentru celelalte „scântei de dumnezeire” din jurul nostru. Și să învățăm cum știința vine uneori în sprijinul adevărurilor profunde.

Mi-ar place să văd o deschidere a bisericii înspre știință. Iar pe lângă asta, mi-ar place să fim învățați ce este iubirea și cum să iubim cu adevărat.

***

Acestea sunt cele 7 lucruri care mie mi-ar place să se învețe la biserică.

Iar dacă te-ai regăsit în mesajul acestui articol, te rog să îi dai un share pentru ca el să ajungă la cât mai mulți oameni.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Share the post "7 Lucruri Despre Care Mi-ar Plăcea Să Fim Învățați La Biserică"

  • Facebook
  • Google+
  • Twitter

Categories // Uncategorized

Comments

  1. Anca says

    20/02/2017 at 09:21

    Toate corecte si bine scrise, ca de obicei! Mulțumesc

    Reply
  2. cosmescu nicolae says

    20/02/2017 at 09:36

    Cosmine.dupa parerea mea.acest articol este unul dintre cele mai intresante pe care le am citit pana acum. Sunt complet de acrd cu tine, dar cred ca putina lume va fi de acord cu tine. Multumesc foarte mult pentru articol.

    Reply
  3. Georgeta says

    20/02/2017 at 10:03

    Interesant articol și bine punctat.
    Mulțumesc!

    Reply
  4. Gabriela Popa says

    20/02/2017 at 10:04

    Aceste lucruri nu se spun in biserica sub această formă concreta, asa cum le-a formulat aici Cosmin.Nu poți realiza nimic din toate astea dacă nu ai un anumit mod de viață. Biserica pune accentul pe atingerea acelui mod de viață, cu Dumnezeu în tot și toate, care ne-ar deschide calea spre realizările pe care le-a avut și Isus. Din păcate, modul cum comunică biserica, in general, este încă încriptat pentru mulți dintre noi, așa cum este și Biblia, de altfel, care trebuie explicată pentru a fi înțeleasă. Sunt convinsă că nu poți deveni vindecător peste noapte, mai ales dacă tu însuți suferi de poveri sufletești sau daca ești un om imoral. Nu aș vrea să mă las pe mâna unui astfel de tămăduitor. Măcar medicii au o ani de studii în spate…Tocmai de aceea se bate mult moneda pe căile de a obține un mod de viață care să îți permită să te deschizi spre armonia cu Universul, cu Dumnezeu, și să îți activezi acele ”simțuri și capacități paranormale” cum le numim noi.

    Reply
  5. Viciatul says

    20/02/2017 at 10:47

    Ceea ce a scris Cosmin se afla în gândurile multor oameni care au o cultura , care citesc , care circula , comunica , care vede , care judeca . Biserica , indiferent de cult a avut o perioada când rolul ei principal se axa pe educație, pe descoperire, pe cunoaștere. Cu timpul însă slujitorii bisericii au început sa simtă ca sunt mai puternici dacă cultiva frica de D-zeu , de păcat, femeia , mama universala a umanității a fost blamata , pusa în umbra și socotita doar un pântec. În ziua de azi Biserica vrea să-și păstreze același rol dominant prin slujbe, dogme , pe care însăși slujitorii ei nu le mai respecta. Și dacă D-zeu este în noi și noi în D-zeu , Biserica ar trebui sa aibă în vedere ca darul cunoașterii , al descoperirilor dăruit de D-zeu omului a dat posibilitatea ca omul sa călătorească în spațiu, sa comunice, sa se vadă dintr-un colt al lumii în altul , într-o zi înconjoară pământul. Deci omul a înfăptuit în ultimii 2000 de ani tocmai ce a spus Isus , “mutați muntele din loc”,

    Reply
  6. Vasile Farkas says

    20/02/2017 at 11:20

    Salut, Cosmin,
    Hai sa invatam aceste lucruri.
    Sunt convins ca sunt posibile.
    Issus este singura cale, El sa ne fie invatator.
    Multumesc

    Reply
  7. Elena says

    20/02/2017 at 11:38

    Fara comentarii. Subscriu!

    Reply
  8. aura aura says

    20/02/2017 at 12:33

    Multumesc! M-a atins! Intotdeauna am crezut ca exista oameni care gandesc asa dar pana sa aflu despre “Fii implinit” simteam ca traiesc intr-o lume paralela, mai prin zona norilor…Sotul meu imi spune ca sunt de pe alta planeta cand ii spun ca poate sa influenteze scorul unui meci de tenis ,de exemplu, daca el crede cu adevarat…bine-nteles ca nu crede..
    Parca toate ideile care mi se invart mie prin cap se concretizeaza la tine in articole, stii sa pui punctul pe “i” si pentru asta sunt ff. recunoscatoare! Citesc cu placere ce scrii si-ti multumesc pt ca pot sa ma conectez la ENERGIA asta. Cred ca toti cauta un soi sau altul de ENERGIE ca sa se conecteze…Eu am gasit ce cautam. Multumesc!

    Reply
  9. Emil says

    20/02/2017 at 13:55

    Draga Cosmin
    Felicitari pentru articol
    Vezi ca se poate !
    Lasa New Age-ul si amalgamul de religii care nu sunt Mantuitoare si vei vedea ca evolutia ta spirituala va fi mult mai rapida.
    Sa fii iubit…
    Cu stima Emil

    Reply
  10. Adriana says

    20/02/2017 at 14:30

    F interesant!! Ma intreb cum oare abea acum ies la iveala toate aceste lucruri…

    Reply
    • Emil says

      20/02/2017 at 18:04

      Sunt oameni care desi vad sunt orbi !
      Sunt oameni care desi aud sunt surzi !
      Adriana , deschide-te !
      si
      Ai sa vezi ca totul este MINUNAT !
      Sa fii iubita …
      Cu stima Emil

      Reply
  11. Pricopi Elena says

    20/02/2017 at 17:39

    Sunt constientizari firesti, rezultat al cautarilor fiecaruia. Ma regasesc in modul tau de gandire si ma bucur ca am oportunitatea de a-mi pune ordine in framantari vechi… Oamenii sfintesc locul pretutindeni… Sunt recunoscatoare ca imparti si cu mine gandurile tale bine organizate si argumentate…Zile minunate!!!

    Reply
  12. Anonymous says

    20/02/2017 at 18:59

    Frumos articol . Și eu când eram copil mergeam des la biserica și mă fascinau pildele pe care le explica preotul!
    Nu am perceput frica de D-zeu, iar când am devenit adult am înțeles cât de mult ne iubește și ca NU ne pedepsește !!

    Reply
  13. Anonymous says

    20/02/2017 at 21:50

    Excelent articolul

    Reply
  14. Anonymous says

    20/02/2017 at 22:35

    mergeti in fiecare duminica la biserica la sf liturghie
    si toate acestea se citesc iar la sfirsit se face o predica explicita
    de intelege pentru orice nivel ,
    dar mergeti cu stima persa

    Reply
  15. Paul says

    20/02/2017 at 23:01

    Stii ce e interesant? Faptul ca citind acest articol am inceput sa ma gandesc la faptul ca spunem ca popii cu IPS Daniel sunt niste manipulatori si o adunatura de lacomi si avizi de putere si bani. In acelasi timp realizam ca toti, inclusiv ei, sunt o farama de Dumnezeu.
    Apoi ne gandim ca Dumnezeu este iubire. Apoi iarasi ne gandim ca lacomia si aviditatea nu prea are nimic de-a face cu iubirea. Dar daca si ei sunt fii ai lui Dumnezeu atunci ar insemna sa punem egal intre iubire si lacomie. Ceea ce nu prea ar avea sens daca nu cumva este ceva, cu adevarat fara sens pentru mintea noastra, aici.
    Cum ar fi daca inainte de a ne intrupa in viata asta noi am fi ales sa fim oamenii care suntem si sa experimentam viata din perspectiva asta iar ei ar fi ales sa fie popi si patriarhi si sa experimenteze lacomia si aviditatea. Hmmm ar avea ceva sens. Iar daca stai si te gandesti ca lacomia este opusul darniciei si ca nu poate exista una fara alta atunci ma gandesc daca ar mai trebui blamati popii pentru ceea ce fac.
    Vorba ‘ceea: “De unde poti sti ce este darnicia daca nu ar exista lacomia si invers?”
    Cred, in final, ca sunt lucruri in lumea asta pe care nu le intelegem si, pentru asta, alegem sa le ignoram si sa spunem ca sunt niste inventii neadevarate.
    Iti multumesc, Cosmin, pentru articol!

    Reply
  16. Mirela says

    21/02/2017 at 09:51

    Multumim pentru articol! Trebuie sa recunoastem ca actuala forma a ortodoxismului nu explica tot. Paul puncteaza foarte bine in comentariul de mai sus. In plus, am citit undeva ca in primii ani ai crestinismului, inainte ca unii oameni sa decida ce-i adevarat si ce nu, inclusiv dogma crestina accepta ideea de reincarnare. O zi minunata!

    Reply
  17. Eugen says

    22/02/2017 at 10:54

    În primul rând, versetele din Biblie nu pot fi luate ad litteram, ele trebuiesc tâlcuite, nu de noi, nici pe departe, ci de cei în măsură, iar aceştia sunt sfinţii şi, uneori, preoţii, în opinia mea. Apoi, indiferent ce statut are fiecare…nu ne putem compara cu IISUS! Să fie clar, căci noi suntem căzuţi, suntem cu păcate, pe când Iisus a fost fără de păcat! Niciodată nu ne putem compara cu IISUS! Vom putea învia morţii, vindeca bolnavii, însă cu PUTEREA LUI DUMNEZEU! NICIODATĂ CU PUTEREA NOASTRĂ! EL ne-a spus: ,,Învăţaţi de la MINE, căci sunt blând şi smerit cu inima” (Matei 11,29). Că să ne ASEMĂNĂM (ATÂT!) trebuie să ne smerim, adică să ne fie frică de Dumnezeu, să recunoaștem că suntem păcătoși, nu gândiți doar rațional, palpabil, ci gândiți cu inima și sufletul! SUFLETUL rămâne pe veci, pe când TRUPUL se descompune în pământ. Doar SUFLETUL CONTEAZĂ! EL ține trupul. Imaginați-vă puțin, dacă Dumnezeu ar decide pentru 1-2 minute să oprească aerul, ce credeți, ar mai trăi vreunul? Deci, dle Ciprian, cu deosebit respect, te înțeleg, fiecare vrem să ne fie bine, însă noi, oamenii, trebuie să ne recunoaștem greșalele, să iertăm pe cei care ne supără, căci și Tatăl Nostru cel din ceruri ne va ierta greșalele (păcatele) noastre. Apoi, preoții n-au cum să te învețe ceea ce ți-ai dori tu (cu siguranță… și ceilalți), căci, fie și așa, și ei sunt tot oameni, cu păcate, dar datorită harului dat de Dumnezeu, ei sunt singurii care pot ierta, prin puterea lui Dumnezeu, păcatele! Noi nu ne putem considera FIII lui Dumnezeu, nici pomeneală de așa ceva, ci, fie și așa, doar servitor, slujitor, ajutător, unealtă…dar nu FIU! Noi, oamenii am fost creați de Dumnezeu după CHIPUL și Asemănarea LUI, adică, mai pe îndelete, să fim stăpânitorii acestui pământ, să facem copii, să avem o rațiune care să discearnă binele de rău…Sunt foarte multe de spus…

    În concluzie, unele lucruri sunt considerate TAINE, nedeslușite omului muritor, sau, fie și așa, doar arătate ca o frântură de lumină, deslușite oamenilor lui Dumnezeu, acei oameni care sunt blânzi și smeriți cu inima, acei oameni care nu se mândresc, spunând: eu pot (singur) să fac aia sau cealaltă, nu, ci spunându-o altfel, mai pe înțeles, cu smerenie, mulțumind și fiind recunoscători pentru toate, anume pentru văz, auz, mobilitate, flexibilitate, reflexivitate, pentru o nouă zi de viață, pentru puțin, pentru mult, pentru sănătate, pentru prosperitate, pentru abundență, pentru dărnicie, pentru onestitate, pentru prietenii pe care-i ai în viața ta, pentru absolut tot și toate, or, noi, oamenii, unii dintre noi, spunem…sunt banii mei, e trupul meu, e mașina mea, eu fac, eu dreg, dar nu e așa, ci Dumnezeu, prin nemăsurată iubire de oameni, ne dă fiecăruia în parte, uneori mai puțin, să ne învățăm cu sărăcia, alteori, mai mult, ca să învățăm să prețuim ceea ce n-am avut, să știm cum să-i cheltuim… M-am întins foarte mult la discuții.

    Reply
    • Eugen says

      22/02/2017 at 11:04

      Am uitat ideea…acolo unde am spus că noi o spunem cu mândrie: eu (singur-singurel) pot aia, pot cealaltă, iar spunându-o cu smerenie, din inimă și ”îngenunchind” mintea în inimă, putem afirma următoarele: eu, cu ajutorul lui Dumnezeu, pot face asta sau alta, dacă Dumnezeu vede că acel lucru îți folosește, degrab, fără prea multe eforturi, ți-l trimite, uneori rapid, alteori…te mai lasă, dar ți-l trimite în cele din urmă; dar dacă acel lucru te-ar vătăma nespus, din iubire pentru om, nu ți-l trimite, ca să nu te vatăme… Or, ce ne-a spus Mântuitorul Iisus: ,,fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15, 5).

      Reply
      • Eugen says

        22/02/2017 at 11:21

        Încă ceva. Nimic nu-ți va veni din senin, stând pe canapea, privind la televizor, ci…doar atunci când și ACȚIONEZI înspre acele lucruri. Da, Dumnezeu te ajută, trimițându-și oamenii prin care să-ți ofere o mână de ajutor, dar…tu trebuie măcar să-ți dai interesul. ȘI LEGEA ATRACȚIEI cam tot pe-acolo funcționează, unde „UNIVERSUL” este Dumnezeu!

        Vizionați, citiți sau ascultați cartea SECRETUL! Aici arată „Împărăția lui Dumnezeu se află înăuntrul vostru” (Luca 17, 21). Prin urmare, iubind, nu pătimaș, ci necondiționat pe fiecare om, gândind pozitiv, văzând acea jumătate plină a paharului, simținând și trăind pozitiv viața, atunci toate îți vor veni de la sine, atrăgând doar binele, legea Atracției! Aici se confirmă spusele: ,,rugându-vă, să credeți (să simțiți și să trăiți) că le-ați primit și le veți avea” (Parafrază Marcu 11, 24).

        Reply
    • Eugen says

      22/02/2017 at 11:24

      Pardon, dle Cosmin. V-am botezat 🙂

      Reply
  18. Anonymous says

    27/02/2017 at 00:50

    Va recomand cartile parintelui Dumitru Staniloaie.
    Cu drag!
    Ileana

    Reply
  19. Valeriu Patrana says

    20/04/2017 at 12:29

    Numai prostii ai scris, esti praf si vai de tine.

    Reply

Leave a Reply to cosmescu nicolae Cancel reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește cookie-uri. Mai multe despre asta poți citi aici:

COOKIE-URI

Copyright © 2019 · Modern Studio Pro Theme on Genesis Framework · WordPress · Log in