Atunci când trăiești în prezent iei deciziile cele mai bune. În prezent ești conectat la sinele tău profund, și dacă stai bine să te gândești doar în prezent exiști. Trecutul și viitorul sunt două iluzii care te amăgesc adesea. Prezentul este unicul timp în care tu ești cu adevărat, iar atunci când nu trăiești în iluzie viața ți se relevă clar așa cum este ea. Adică frumoasă, perfectă și numai bună de trăit.
De aceea, special pentru tine am creat un ghid cu 6 idei care te vor ajuta să trăiești mai intens clipa ACUM. Sunt în mare parte idei pe care le-am experimentat personal și pe care le folosesc de fiecare dată când mă simt rupt de clipa prezentă. Iar dacă pentru mine funcționează sunt convins că vor funcționa și pentru tine, dar asta rămâne să determini singur după ce le vei fi încercat pe cele cu care simți că rezonezi.
Fotografi de rmhealing
6 moduri prin care poți deveni mai prezent
1. Fii atent la respirația ta
Simte cum inspiri. Apoi concentrează-te asupra expirației. Fii atent la cum aerul iese și intră din și în plămânii tăi. Acesta este unul dintre cele mai simple lucruri pe care le poți face prin care câștigi o stare de prezență imediată.
Am dezbătut acest subiect pe larg aici. Te invit să citești și respectivul articol, iar eu merg mai departe la următorul punct.
2. Fă o plimbare în natură
Dacă te plimbi relaxat printre copaci, flori și cântec de păsărele obții mai multe beneficii. Am mai vorbit despre asta.
Invitația mea de această dată, este să te plimbi singur și în același timp să fii atent la influența aerului din jur asupra ta.
3. Meditează
Dacă nu știi cum, încearcă să faci următorul lucru. Așează-te într-o poziție comodă. Închide ochii, iar singurul lucru la care trebuie să ai grijă este să nu adormi, dar totuși să îți păstrezi ochii închiși.
Orice persoană care practică meditația în mod constant o să râdă de ideea pe care ți-am dat-o. Dacă însă nu ai mai meditat niciodată, este cel mai bun sfat pe care eu ți-l puteam da, și cea mai bună idee pe care o poți pune în practică chiar acum.
4. Nu poți modifica trecutul
Citind acest articol, dai dovadă deja că ești un om inteligent. Nimeni nu a putut modifica până acum un eveniment care a avut loc în trecut. Cu toate acestea, de multe ori, oamenii se ancorează în trecut și rememorează de zeci de ori experiențe care nu se vor mai întoarce niciodată.
Renunță la a analiza evenimente din trecut în mod repetat.
5. Stai nemișcat pentru 15 minute
Acesta este un exercițiu care poate fi caracterizat ca ciudat de marea majoritate a oamenilor. Totuși are un efect benefic asupra organismului tău.
Ești obișnuit să fii într-o continuă agitație. Dimineața te trezește alarma. Mai apoi ai un program fix la locul de muncă. Totul este programat. „Trebuie” să faci, „trebuie” să termini, etc.
Ceea ce îți propun, te va scoate din zona de confort într-un mod neobișnuit, dar benefic.
Dacă vrei cu adevărat să te apropii de starea de prezență, încearcă măcar să stai complet nemișcat pentru 15 minute. O să decizi ulterior dacă exercițiul ți se potrivește sau nu.
6. Exercițiu de recunoștință corporală
Ți-am mai propus asta într-un articol. Singura diferență constă în faptul că acolo ți-am sugerat să fii recunoscător organelor tale interne în timp ce mergi pe jos.
Exercițiul poate fi însă practicat în orice situație. Ba chiar, dacă îl practici în confortul casei tale, rezultatele pot fi și mai semnificative.
Începe de jos în sus, și fii recunoscător picioarelor tale pentru că te ajută să te deplasezi.
Fii recunoscător bazinului tău pentru că îți susține trunchiul și picioarele.
Fii recunoscător organelor tale interne pentru că te ajută să transformi mâncarea în energie. Și continuă așa până ce ajungi la zona gâtului și a capului.
Este important să interiorizezi sentimentul. Interiorizând, exercițiul are efectul cel mai benefic asupra organismului tău.
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share pe rețelele sociale. Aștept gândurile tale în secțiunea de comentarii de mai jos. Eu voi fi acolo să răspund fiecărui comentariu în parte.