„Atunci când ești plin de iubire, ceilalți oameni îți ies în întâmpinare. Ei îți oferă ce îți dorești, chiar dacă nu înțeleg întotdeauna de ce fac acest lucru. Cert este că simt ceva special față de tine și doresc să te ajute să obții ceea ce vrei. Forța care îi determină să se comporte astfel este iubirea. Vei învăța că dacă emani iubire, devenind una cu ea, întreaga lumea îți iese în întâmpinare, ajutându-te să îți îndeplinești dorințele.” – Lawrence Crane
Iubirea adevărată nu poate fi localizată la modul: „Iubesc pentru că…” sau „Tu ești cel care mă face să iubesc.” Iubirea reală este o experiență pentru care nu poți indica niciun motiv anume. Ea poate fi găsită numai dinspre interiorul tău spre ceea ce te înconjoară, și nu invers. Mulți oameni suferă astăzi pentru că nu înțeleg iubirea. Iar pentru a înțelege iubirea, locul cel mai potrivit în care să o cauți ești chiar tu. De aceea, invitația mea de astăzi este să te iubești pe tine însuți. Asta pentru că numai atunci când te iubești pe tine, poți iubi persoanele din jurul tău și întreg Universul. Eu nu am cunoscut pe nimeni până acum care să se urască pe sine, dar să iubească cu adevărat oamenii din jur. Așa că îndemnul meu pentru tine este următorul: „Vrei să trăiești în iubire și înconjurat de iubire? Iubește-te pe tine însuți!”. Acum hai să parcurgem împreună lista care am pregătit-o pentru tine.
3 Motive Să Te Iubești Pe Tine Însuți
1. Îți menții o sănătate de fier
După îndelungi discuții purtate în contradictoriu, atât medicina clasică cât și cea complementară au ajuns la un consens. Este general acceptat faptul că sentimentele și modul în care gândești sunt strâns legate de starea ta generală de sănătate. Sentimentele și gândurile de iubire, nu îți pot oferi altceva decât sănătatea pe care ți-o dorești. Imaginează-ți cine este mai sănătos. Persoana care se plânge în fiecare zi că trăiește într-o țară de căcat, lipsită de posibilități, plină de hoți și curve, sau persoana care se trezește dimineața și mulțumește Existenței pentru o nouă zi, permițând energiei iubirii prezente deja în ea să plece acolo unde este nevoie?
Am întâlnit persoane trecute de 70 de ani, care datorită sentimentelor sănătoase pe care le experimentau zilnic, vibrau pe frecvența sănătății, dar și tineri de 20 de ani care datorită sentimentelor de vibrație joasă pe care le purtau cu ei, păreau mereu obosiți și lipsiți de vitalitate. Alegerea de a găsi sau nu iubirea în interiorul tău, îți aparține în totalitate ție. Ține însă minte că diferența între a te iubi și a te urî este echivalentă cu diferența între a fi sănătos și a fi bolnav.
2. Numai iubindu-te pe tine, îi poți iubi pe ceilalți
Nu cunosc încă pe nimeni care să se urască pe el însuși în același timp în care iubește ființele vii și oamenii din jurul său. Nu cunosc și nici nu cred că există. Dacă iubirea nu este prezentă în tine, ești incapabil de a o observa oriunde în jurul tău. Nu poți să urăști și să iubești în același timp, pretinzând că indici înspre situații și evenimente diferite.
Nu poți să simți o stare de ură la adresa ta pentru că ești prea gras, prea slab, câștigi prea mulți bani sau câștigi prea puțini sau 1000 de alte motive, dar să îți iubești partenerul sau partenera pentru că el sau ea este o ființă care într-adevăr merită iubită. Nu poți să îl iubești pe Iisus Hristos pentru ceea ce a însemnat El pentru umanitate, dar să îl urăști pe maleficul Hitler. Nu poți ca în stânga să împarți iubire, iar în dreapta ură.
Este imposibil. Asta pentru că dacă împarți în dreapta ură, în stânga vei împărți orice altceva, dar iubire cu siguranță nu. Iubirea este o stare interioară pe care ai descoperit-o sau nu. Iar pe care dacă ai descoperit-o o vei dărui pentru tot restul vieții tale. Și unde se decoperă iubirea? În interiorul tău. Nu uita că tu nu poți niciodată iubi „pentru că…”. Dacă iubești, îți este imposibil să localizezi un motiv pentru care iubești. Descoperă iubirea sădită în tine și numai astfel vei putea observa iubirea prezentă în oamenii din jur. Îi poți iubi pe ceilalți, numai dacă ai înțeles iubirea prezentă deja în tine.
3. Iubindu-te, folosești iubirea drept temelie a acțiunilor tale
„Atunci când ești plin de iubire acțiunile tale devin corecte, pentru că decizia care stă la baza lor este luată în momentul prezent. Atunci când ești plin de iubire, dialogul mental dispare, mintea se liniștește și devine limpede.” – Lawrence Crane
Diferența între a fi un trăitor de iubire și a trăi în ne-iubire, este echivalentă cu diferența între a construi o casă pe un teren drept și stabil și a construi o casă pe un teren înclinat și nisipos. Indiferent de acțiunile specifice pe care le faci, nu există zi în care să nu iei una sau mai multe decizii. Chiar și faptul de a te da jos din pat dimineața este o decizie asumată. Tu alegi ce să mănânci. Tu alegi dacă să te duci la muncă sau nu. Tu alegi în proporție de 100%. Întrebarea pe care te invit să ți-o adresezi este: „Din ce este formată temelia deciziilor mele de zi cu zi?” Este temelia una a iubirii, sau deciziile mele au drept fundație ne-iubirea? Fiindcă asemenea temeliei este și acțiunea rezultată. Ia decizii bazate pe frică sau ură, iar rezultatul acțiunilor tale va fi dat de frică sau ură. Ia decizii care au la bază iubire, iar caracteristica esențială a acțiunilor tale va fi iubirea.
Aceste 3 puncte enumerate mai sus sunt cele pe care eu le consider de o importanță majoră atunci când vine vorba de iubirea de sine. Iubește-te pe tine și vei fi sănătos, relațiile tale vor fi abundente, iar acțiunile tale vor multiplica iubirea prezentă în tine. Pentru mine acestea 3 sună ca și suficiente și o să mă opresc aici. Articolul însă nu se încheie. El continuă cu încă 22 idei despre iubire din partea lui Lester Levenson. Dacă motivele enumerate mai sus nu au fost suficiente pentru a începe să te iubești începând chiar din această clipă, lasă-te pătruns de ideile din lista de mai jos. Sunt convins că simpla parcurgere a mesajului îți va ridica măcar puțin vibrația. Așadar, iată în continuare încă
+22 Motive Să Te Iubești Pe Tine Însuți
1. Adevărata iubire este cea pe care o simțim pentru ceilalți. Măsura ei este dăruirea de sine.
2. Adevărata iubire se identifică întotdeauna cu fiecare ființă umană care îi iese în cale.
3. Atunci când ne identificăm cu toți oamenii, noi îi tratăm pe toți așa cum ne-am trata pe noi înșine.
4. Iubirea este un balsam care alină și vindecă orice.
5. Atunci când iubești, îi inspiri și pe ceilalți să iubească.
6. Cel mai măreț dar pe care îl poți oferi este iubirea ta.
7. Atunci când îi înțelegi cu adevărat pe oameni, realizezi că ei sunt convinși că acționează corect. De aceea, le permiți să acționeze așa cum doresc și le accepți propria cale. Înțelegerea echivalează cu iubirea.
8. Atunci când iubim, nu numai că suntem fericiți, dar întreaga noastră viață evoluează în armonie.
9. Măsura fericirii este capacitatea omului de a iubi.
10. Cine iubește la modul absolut este fericit la modul absolut. De fapt, omul nu poate trăi decât fie în iubire, fie în absența acesteia.
11. Cine nu trăiește în iubire, trăiește automat în absența iubirii.
12. Iubirea supremă este cea în care devii una cu ceilalți. Empatia este forma cea mai înaltă a iubirii.
13. Cine își iubește dușmanii nu mai are dușmani.
14. Puterea și efectele iubirii nu trebuie demonstrate, întrucât sunt evidente în sine. Practică iubirea și te vei convinge!
15. Dacă privești cuvintele iubire, acceptare, identificare, comunicare, adevăr, Dumnezeu și Sine din perspectiva centrului ființei tale, nu poți să nu constați că ele sunt sinonime perfecte.
16. Starea primordială a oricărei ființe umane este iubirea absolută. Necazurile și dezechilibrele se datoarează faptului că oamenii au uitat starea lor primordială, pe care au acoperit-o cu alte emoții.
17. Iubește și descoperă astfel că altruismul reprezintă cea mai bună atitudine pentru tine.
18. Iubirea este complet lipsită de efort. În schimb, ura necesită un efort foarte mare.
19. Aplică iubirea și toate problemele tale se vor rezolva.
20. Iubirea umană are nevoie de companie. Iubirea divină nu face decât să se ofere celorlalți.
21. Iubirea este sinonimă cu fericirea. Cine nu este fericit nu iubește. Conceptul de posesivitate este opusul perfect al iubirii. Iubirea eliberează, în timp ce posesivitatea înlănțuie.
22. Iubirea este un sentiment de identitate cu celălalt. Atunci când iubești plenar, te simți una cu el. De aceea, te porți cu el exact așa cum te-ai purta cu tine însuți. Te bucuri de bucuria lui.
Dacă ți-a plăcut articolul, apasă te rog butonul share și împarte-l cu prietenii tăi. Și nu uita: Iubește-te pe tine însuți! Începe acum, chiar în acest moment și trăiește o viață abundentă, împlinită și fericită.
Cu drag,
Cosmin Constantin-Cîmpanu