Archives for October 2013

Acțiunea necondiționată este asemenea norului care este împlinit cu poziția lui actuală. A fi împlinit, nu înseamnă a nu îți mai dori nimic, ci a conștientiza că ai deja totul. Să faci ceva în mod necondiționat, nu înseamnă a face fără a aștepta nimic în schimb, ci înseamnă că ceea ce faci pleacă din ceea ce ești, și nu din cel ce ți-ai dori să devii.

Pentru a acționa necondiționat, trebuie să fii pe deplin conștient de poziția ta actuală. Fii, și necondiționarea îți va fi instantaneu alături. Oamenii caută necondiționarea pentru că își doresc să fie cât mai aproape de energia sublimă pe care aceasta o degajă. Îți dorești să primești sau să oferi. Orice doar pentru a simți acea unduire cum se perindă pe lângă tine.

Atunci când vine vorba de a acționa fără dorință, eu spun că asocierea de cuvinte este puțin nepotrivită. Cuvântul acțiune conține parcă în el raționalul dorinței. „a acționa”, presupune de cele mai multe ori să o faci cu un scop.

• Autoritățile acționează în situații de urgență iarna, pentru a dezăpezi.
• Când îți este frig, tu acționezi și iei decizia de a pune o haină pe tine, cu scopul de a te încălzi.

„a acționa” presupune parcă prin el însuși un motiv și un scop.

Pe când a acționa necondiționat presupune numai ființarea ta conștientă. Atunci când EȘTI, acționezi numai necondiționat. Îți este imposibil să fii și să acționezi din dorința de a obține sau de a suprima.

Fii, și vei percepe infinitatea prezentului.

Fotografie de Valerie Kasinski

– Dar cum ajung acolo? Care sunt pașii?

– Incredibile întrebări… nu-i așa?

Care sunt pașii pentru a ajunge la absența pașilor?

Este ca și cum ai întreba care este războiul pe care trebuie să îl porți pentru a ajunge la absența războaielor. Sau care este armamentul nuclear care trebuie să îl folosești pentru a elimina războaiele nucleare.

Bine, bine, și totuși eu cum fac? o să mă întrebi.

Cuvintele nu sunt decât semafoare în drumul tău spre adevăr. Imaginează-ți că mergi pe un drum și de fiecare dată când apare roșu, ești obligat să o iei la stânga sau la dreapta.

Tu conduci o mașină și vorbești la telefon cu un prieten de-al tău. Acesta îți descrie că a reușit să ajungă într-un loc superb cu râuri curgătoare, apă limpede și cântec de păsărele. Auzind această descriere, vrei neapărat să ajungi și tu în acel loc.

Îi spui prietenului că ai vrea să ajungi și tu acolo, și îl întrebi ce drum ar trebui să urmezi.

Răspunsul acestuia este că a lăsat niște semafoare pe care dacă le urmezi întocmai, vei ajunge unde a ajuns și el.

Exact la fel se întâmplă și în cazul cuvintelor pe care tocmai le citești. Ele nu conțin niciodată răspunsul întrebărilor tale. Nu există cuvinte care să facă asta. Cuvintele îți indică o posibilă cale. O cale pe care altcineva a mers înaintea ta. O poți urma sau îți poți găsi propria cale. Ambele drumuri sunt frumoase.

– Bine, bine, și totuși eu cum fac? mă vei întreba din nou. Am nevoie de ceva concret, de o acțiune pe care să o fac, ceva, orice.

– Ba nu ai nevoie. Nu ai nevoie de nici o acțiune și de nici un pas concret. Ai deja totul!

– Dar cum? Aș avea nevoie și de cutare, și de cutare, și de cutare și atunci aș fi împlinit.

– Dacă e să mă gâdesc la mine, îți spun că nu ai nevoie de nici un pas concret. Ai în tine toată informația necesară care doar așteaptă să fie accesată. Știi deja ce trebuie să faci pentru a ajunge exact acolo unde îți dorești. Știi și cum să o accesezi. Tot ceea ce trebuie să faci este chiar să vrei să ajungi acolo. 

Calea ta este numai a ta. Caută cât mai mulți oameni care au ajuns acolo unde vrei să ajungi și tu, și ia-le cuvintele drept semafoare.

Și nu uita: Cuvintele nu sunt niciodată calea și nici purtătoare de adevăr. Cuvintele te ajută să nu te rătăcești sau să nu cazi în prăpastie, tu mergi pe drumul tău!

Cu drag,

Cosmin Constantin-Cîmpanu

Pentru că am observat foarte mulți oameni plângându-se de latura practică și de aplicabilitatea principiilor spirituale în viața de zi cu zi, am decis să scriu o serie de articole în care să dau exemple concrete în acest sens.

Orice principiu spiritual, odată însușit, are aplicabilitate universală. Pentru cei care spun că o idee spirituală nu are prea multe de a face cu realitatea, am să le spun întotdeauna două lucruri:

1. Fie respectiva noțiune spirituală nu este cu adevărat însușită.
2. Fie nu faci legătura între situațiile pe care alegi să le experimentezi, și principiul spiritual.(cu toate că asta este foarte greu să se întâmple, atât timp cât ideea este însușită la nivel profund).

În cele ce urmează, îmi propun să fac niște conexiuni prin exemple concrete. Voi lega situații pe care alegi să le experimentezi în cadru familial, de anumite principii spirituale. O să îți poți da astfel ușor seama de beneficiile pe care însușirea de principii spirituale ți le aduce în acest context.

Fotografie de Carl Zoch

Beneficii

1. În loc să cerți, iubești. Îți dai seama că nevoile tale nu sunt nici ceva vital, și nici „soarele” după care ceilalți membri ai familiei ar trebui să își ghideze viața. Cunoscând principiul iubirii necondiționate și ceea ce presupune el, tot ceea ce trebuie să faci este să acționezi din iubire. Vei fi uimit de modul în care acțiunile tale vor altera realitatea înconjurătoare. Aplicând iubirea necondiționată în familie, elimini orice situație conflictuală.

2. Înțelegi despre copilul tău, că nu este „al tău”, ci este un suflet care a ales să aibă anumite experiențe alături de tine în această viață. Iar pentru că eu nu am copii, o să îl chem puțin în ajutor pe Eckhart Tolle. Acesta spunea următoarele:

„Dacă aveți copii mici, oferiți-le ajutor, îndrumare și protecție atât cât vă stă în puteri, dar mai important este să le oferiți spațiu – spațiu ca ei să existe. Ei vin în această lume prin intermediul vostru, dar ei nu sunt niciodată „ai voștri”. […] Până la urmă vor face greșeli și vor cunoaște suferința, așa cum se întâmplă cu toți oamenii. De fapt, acestea ar putea fi greșeli doar din punctul vostru de vedere. Ceea ce este pentru voi o greșeală poate fi exact experiența necesară copiilor voștri.”

Ce-i drept, nici Eckhart Tolle nu are copii. Pentru cei care au însă, îl consider un punct de vedere valid și care merită luat în considerare. Dacă ești conștient de faptul că manifești posesivitate față de copilul tău, poți cel puțin încerca această abordare. Faptul că abordarea funcționează în toate celelalte arii ale vieții, mă face să cred că funcționează și în relația părinte-copil.

3. Dispare gelozia în cuplu. Este practic exact aceeași trăire spirituală despre care vorbeam mai sus, de data aceasta aplicată în relația cu partenerul. Cel alături de care trăiești nu este „al tău”. El este o persoană alături de care ai decis să ai anumite experiențe. Partenerul tău nu este un bun de larg consum pe care „îl deții”. Numai în posesivitate există gelozie. În iubire, există iubire.

4. Ești prezent în „acum”, iar asta îți aduce beneficii extraordinare în cadrul relației cu membrii familiei. Indiferent dacă este vorba de partener, copii sau părinți, cu toții au venit în această lume pentru a-și exprima unicitatea. Prin urmare, a fi ascultați și înțeleși este una din nevoile lor de bază. Dacă tu ești ancorat în momentul prezent, ești totodată receptiv și înțelegător. A fi în prezent, pentru cei care nu știu, este foarte aproape de „a fi pe fază”. Ți s-a spus probabil de către alți oameni că ai fost sau nu „pe fază” în diverse situații. A fi prezent în „acum”, înseamnă o lipsă de atașament față de trecut sau viitor. Iar această lipsă de atașament de orice alt moment cu excepția celui prezent te face să înțelegi mai bine ceea ce ți se transmite, și să transmiți mai bine ceea ce gândești.

5. Nu impui lucruri cu forța. Asta pentru că ești conștient de faptul că binele și răul sunt două noțiuni relative. Orice atitudine dictatorială conduce la deteriorarea relației cu ceilalți membri ai familiei. Nu o să mai spui lucruri precum: „Eu zic să te angajezi în cutare loc pentru că știu ce este mai bine pentru tine.” sau „Băiatul X nu este pentru tine.” sau „Hainele acestea sunt potrivite pentru tine, iar celelalte nu.” Conștientizarea faptului că totul este relativ, te face să nu mai poți fi „dictator”. Iar dacă reușești să combini asta cu celelalte aspecte enumerate până aici, ai numai de câștigat, iar partenerul, copii și părinții te vor iubi pentru asta.

6. Nu mai arunci vina pe ceilalți. Mai ales în cadrul familiei, fratele dă vina pe soră pentru „pozna” pe care a făcut-o. Soțul dă vina pe soție pentru că roșiile pe care le-a cumpărat de la piață nu sunt de calitate. Soția dă vina pe soț că nu a reparat ușa la dulap, și de aceea ea s-a lovit în această dimineață, și tot așa. Fiecare dă vina pe celălalt și fuge de responsabilitate. Înțelepciunea spirituală hawaiană despre care am vorbit aici, odată însușită, te pune în imposibilitate de a mai blama și a arunca vina pe altcineva. Totodată, însușirea principiului simplu al responsabilității totale îți aduce pacea.

7. Modifici comportamente plecând de la tine. Atunci când ți se întâmplă să nu îți placă atitudinea copilului sau a partenerului de viață, amintește-ți că el este așa pentru că tu ești așa. Numai făcând pace în interiorul tău, poți simți pacea care pleacă de la partener înspre tine. Și numai atunci când te umpli de iubire, poți simți iubirea care îți este transmisă.

8. Nu încerci să schimbi. De multe ori, neînțelegerile la nivel de cuplu au loc atunci când unul din parteneri vrea să îi impună cu forța celuilalt un stil de viață sau anumite atitudini. De la a încerca să îl schimbi pe celălalt și până la ceartă nu este decât un pas. Încearcă însă să schimbe, numai acela care nu a înțeles cu adevărat iubirea, și numai cel care trăiește oriunde altundeva numai în prezent nu.

* * *

Ar mai fi și alte aspecte. Te invit însă pe tine să continui lista. Poate mai depistezi tu lucruri care mie mi-au scăpat. Ce alte principii spirituale te ajută pe tine în relația cu membrii familiei tale? 

Cu drag,

Cosmin Constantin-Cîmpanu

Astăzi o să ne jucăm puțin. Îți amintești de anii copilăriei în care construiai castele din nisip? Te bucurai să fii creativ, să înveți ceva nou.

Îți plăcea să asamblezi puzzle-uri. Și îți amintești cu câtă mândrie priveai înspre puzzle-ul pe care tu singur l-ai rezolvat?

Acele zile sunt parcă și astăzi aici. Pentru că ești acum un om mare, jucăriile și vechiul puzzle stau prăfuite într-un dulap. Nici gândul la castele de nisip nu îți mai zboară. Acum, când ai luat viața în piept, citești articole care îți explică cum ar trebui să îți trăiești viața. Articole care te dezvoltă personal, și cărți care te fac să privești viața altfel.

Foarte bine! Te felicit pentru că faci asta.

Am făcut însă această introducere pentru că eu te invit să ne jucăm astăzi. Să ne jucăm „de-a construitul”. Să devii din nou creator. Să te simți ca atunci când erai mic și ai terminat de construit castelul de nisip, sau ca atunci când ai rezolvat de unul singur puzzle-ul. Un creator la un alt nivel.

Ești de acord? Dacă da, hai să începem!

Fotografie de Aayesha Siddiqui

Ce presupune jocul?

Odată ce ai pășit în această lume, vom juca împreună un joc foarte interesant. Atât timp cât te afli în joc, regulile sunt următoarele:

1. În acest joc nu există nici o limită de nici un fel.

2. Este un simulator foarte fidel al vieții reale, cu excepția primului punct.

3. Pentru a îndeplini o misiune și a trece la nivelul următor trebuie să creezi ceva.

Atenție: Nu există nici un fel de limită referitor la ce poți crea!

Poți crea de la inorogi și până la oameni cu 3 mâini. Poți crea balauri și zmei sau pur și simplu oameni normali așa ca tine. Oameni cu sentimente și cu ființare asemeni ție. Poți crea absolut orice îți imaginezi. La simpla ta dorință, planete sau universuri întregi iau naștere într-o clipită.

În acest simulator fidel al vieții reale în care poți însă modifica orice după bunul plac, fă următorul

Exercițiu de imaginație

Imaginează-ți că la voința ta, bați din palme, și undeva în univers apare o planetă foarte asemenătoare cu pământul. Cu râuri frumoase și câmpii înverzite, păduri falnice și pământ roditor.

Tot așa, pentru că poți, într-o clipită, așezi pe acea planetă și niște oameni asemeni ție. Oameni care au sentimente și iubesc sau urăsc după bunul plac. Oameni care construiesc, inventează, le este frică, înfruntă sau dezbat.

Nu uita că în interiorul jocului poți crea absolut orice îți trece prin cap. Eu îți propun însă în primă instanță să creezi o planetă asemenea pământului, cu oameni asemeni ție.

Chiar dacă ai putea interveni în orice moment, eu te invit să creezi

un set de legi

pe care oamenii de pe respectiva planetă ar trebui să le respecte.

Ca să îți vin în ajutor îți dau câteva sugestii. I-ai supune pe oamenii respectivi legii gravitației, sau i-ai lăsa să plutească în derivă? Nu uita că nu ești restricționat de nici o regulă. Spre exemplu îți poți imagina planeta respectivă ca fiind pătrată sau hexagonală, și ai putea stabili alte legi care să se aplice în cazul muchiilor.

Lasă-ți mintea liberă, ia-ți atât timp cât consideri de cuviință, și imaginează-ți cam ce legi ai vrea să se aplice pe planeta pe care acum câteva minute ai creat-o.

Ar fi extraordinar dacă le-ai și nota, pentru a ține o mai bună evidență a lor, este bine însă și dacă doar ți le imaginezi.

…

Perfect, acum că ai făcut asta(și sper că ai făcut-o, pentru că altfel continuarea nu va avea sens), te rog să verifici în setul de legi pe care le-ai stabilit, dacă apar și cele care ar trebui să administreze următoarele aspecte:

1. Când ai permite nașterea copiilor cu dizabilități?

2. Când, legile pe care le-ai creat, ar permite apariția morților premature?

3. Când ai permite oamenilor să simtă fericirea?

4. Când ai permite oamenilor să simtă durerea?

Și o să mă opresc aici cu întrebările. Tot ceea ce trebuie tu să faci ca și creator al respectivei lumi, este să specifici legile care ar conține în ele răspunsul întrebărilor de mai sus. Te invit să adaugi după bunul plac, și alte întrebări, iar după ce ai o listă cu întrebările și legile pe care le-ai creat,

Ieși din joc,

întoarce-te pe scaunul în care stai, în fața monitorului calculatorului tău. Acum vreau să te felicit. Tocmai ai completat primul nivel.

Te-ai jucat, ai fost din nou copil, și ai avut puteri nebănuite. Asta este foarte bine, pentru că acum poți să privești lumea în care trăiești dintr-o altă perspectivă.

Și este foarte posibil ca această nouă perspectivă să îți aducă răspunsuri la unele dintre cele mai arzătoare întrebări.

Privește lumea din perspectiva creatorului

Practic nu trebuie decât să rememorezi ceea ce ai făcut mai sus, atunci când ne jucam. Renunță acum la perspectiva ta și pune-te „în pielea” Celui care a creat universul. Răspunde la întrebările:

1. Când ai permite nașterea copiilor cu dizabilități?

2. Când, legile pe care le-ai creat, ar permite apariția morților premature?

3. Când ai permite oamenilor să simtă fericirea?

4. Când ai permite oamenilor să simtă durerea?

,din perspectiva Lui, și nu din perspectiva ta. Cum e?

Viața ți se pare acum mai justă?

Cu drag,

Cosmin Constantin-Cîmpanu