Fii Implinit

  • BLOG
  • DESPRE
  • ARHIVĂ
  • SCRIE-MI
  • RECOMANDĂRI DE CARTE
  • CĂRȚI & CURSURI
    • Eliberează-te De Emoțiile Blocante
    • CARTEA 118
    • Ho’oponopono
    • ARTA DE A DUCE O VIAȚĂ ÎMPLINITĂ
    • ACADEMIA FERICIRII
    • ENERGIA IUBIRII
    • DISCUȚIA DINTRE DIAVOL ȘI DUMNEZEU AL CĂREI MODERATOR AM FOST

Archives for May 2013

8 idei care te fac un om mulțumit

05.29.2013 by Cosmin //

Într-o zi un mare împărat a făcut o ședință cu toți înțelepții curții. I-a dus pe aceștia la unul din zidurile cetății, a luat în mână o bucată de cretă și a trasat o linie pe zid. Mai apoi i-a rugat pe aceștia să o facă mai mică fără a o atinge.

Tuturor li se părea imposibil. Priveau linia nedumeriți și nu își dădeau seama cum ar putea face asta.

Atunci, unul din înțelepții curții, a trasat o altă linie lângă prima. Era o linie mai mare, care nu o atingea pe prima. Prin comparație cu ea, cealaltă linie părea mai mică.

Noi facem mai mici toate liniile din viața noastră. Linia din dreptul salariul tău este mai mică decât linia din dreptul salariului vecinului. La fel și când vine vorba de sănătate, bani sau orice altceva mai ai în viață. Adevărul este că tot timpul va fi cineva mai bun decât tine.

Înțelepciunea noastră este comparabilă cu a celui mai mare dintre înțelepți. Reușim de fiecare dată să golim de conținut ceea ce avem deja.

banii

casa

sanatatea

M-am gândit la câteva idei despre cum putem să ne comparăm mai puțin cu cei din jur. Cum putem să fim mulțumiți cu ceea ce avem, dar în același timp să nu stăm toată ziua cu burta la soare, așa cum există falsa impresie că ar trebui să facă un om mulțumit.

1. Află cine ești

Privește-te sincer și observă cine ești tu astăzi. Perfecțiunea este de partea ta, însă nu îți acorzi deloc timp să o sesizezi.

Poți face asta acordându-ți timp cu tine însuți. Nu fugi și nu te mai refugia. Renunță la 15 minute de televizor, 15 minute de facebook etc. Folosește acest timp pentru a afla cine ești.

Nu trebuie să faci nimic în mod special în aceste minute fără televizor sau facebook. Fii prezent, nu te lăsa distras și discută cu vocea din capul tău.

La început te vei întâlni din nou poate cu senzația că vrei să fugi de tine însuți. Rezistă. Să te înțelegi este un prim pas înspre a te accepta. Altfel cum ai putea să accepți ceva ce nu înțelegi?

Iar după ce ai aflat cine ești

2. Fii deschis în fața situațiilor de viață

O să îți vorbesc aici despre un exemplu concret. Am întâlnit anul trecut un om al străzii care deranja pe toată lumea și era batjocorit de către toți călătorii din trenul în care mă aflam.

Eu l-am tratat cu respect, și m-am deschis complet în fața acestei situații, fiind convins că pot învăța ceva chiar și din această întâlnire. Povestea este foarte frumoasă și am scris despre ea aici.

Aveam să aflu că acest om este un fost preot. În urma discuției de aproximativ 3 ore pe care am avut-o cu el, mi-am dat seama că:

  • iubirea necondiționată există,
  • de la oricine poți învăța, și faptul că
  • oamenii pe care îi întâlnim nu sunt altceva decât ceea ce vedem noi în ei.

Și în timp ce practici această deschidere

3. Acceptă noile descoperiri științifice

Nu altfel decât după o documentare riguroasă desigur. A fi deschis nu înseamnă să spui da neadevărurilor. Știința validează astăzi principii spirituale vechi de mii de ani, așa că ar fi păcat să le ratezi.

Aceste validări demonstrează cât de profundă poate fi cunoașterea spirituală. Lucruri pe care persoane iluminate le-au afirmat acum mii de ani, sunt dovedite ca fiind adevărate de abia astăzi.

Dintre acestea am scris pe acest site despre:

  • demonstrația științifică a faptului că gândim și cu inima, articol pe care îl poți citi aici, și cum
  • gândurile tale pot influența molecula de ADN. Aceasta își destinde sau contractă spiralele în funcție de natura pozitivă sau negativă a gândului îndreptat înspre ea. Iar despre asta poți citi aici.

Și după ce faci acest exercițiu de acceptare

4. Conștientizează că nimic nedrept nu ți se întâmplă

Am scris trei articole în care vorbesc despre faptul că indiferent de cum etichetezi tu o anumită situație, o experimentezi pentru că ți-ai dat acordul anticipat în acest sens.

Îți este greu să accepți asta. Ideea are însă o eficiență maximă în a deveni mai mulțumit cu viața pe care o duci.

Ai exact ceea ce meriți sau Ai ceea ce ești. Explicația pe larg o găsești mai jos:

  • Ai exact ceea ce meriți (I)
  • Ai exact ceea ce meriți (II)
  • Ai exact ceea ce meriți (III)

Și odată cu această conștientizare îți este mai ușor să

5. Fii schimbarea pe care o vrei în lume

Bineînțeles că îl parafrazez pe Gandhi aici. Tot el a fost și cel care a spus:

a_rani_fiimplinit.ro

Principiul holografic este cel care te ajută să înțelegi mai bine sensul schimbării pe care dacă o vrei în lume, trebuie să o faci în tine însuți.

În cazul unei holograme, o părticică oricât de mică din aceasta, este exact imaginea întregului la o scară mai mică. Cu alte cuvinte, extrage dintr-o hologramă o parte comparabilă cu dimensiunea unui fir de nisip. Privește această bucățică cu o lupă puternică și ceea ce vei vedea va fi exact imaginea întregului.

Si mai interesant este faptul că, odată ce modifici aspectul unei componente foarte mici dintr-o hologramă, această schimbare se va propaga. Ea va face ca toate celelalte părți componente să capete un nou aspect. În cele din urmă, holograma ca întreg va arăta diferit. Aici poți citi un articol în care detaliez acest subiect.

Modalitatea perfectă prin care poți deveni mulțumit de ceea ce ai deja, este să fii mulțumit de tine însuți. Altfel tot ceea ce te înconjoară îți va părea puțin și golit de conținut. Și începe practicând recunoștința

6. Fii recunoscător

”Dacă singura rugăciune pe care ai spune-o în toată viața ta ar fi ”mulțumesc”, ar fi suficient.” – Meister Eckhart(teolog, filosof și mistic)

Recunoștința este ușor de practicat, ceea ce este mai greu este să îți găsești acel timp în care să o practici. Într-un articol pe care îți recomand să îl citești am scris despre următoarele 5 beneficii ale recunoștinței:

  • te orientează înspre aspectele pozitive ale vieții.
  • lucrurile negative se transformă în lucruri pozitive
  • îți amintește ce este important pentru tine
  • îți dă o stare de bine imediată
  • îți amintește să mulțumești celorlalți

Ce poți face tu este să aloci 15 minute dintr-o zi practicării recunoștinței. Odată ce ți-ai făcut timp lucrurile au devenit foarte ușoare. Acum este suficient să privești în jur la ceea ce ai și să mulțumești pentru asta. Mulțumește că poți vedea, că ai energie electrică, că ai un calculator etc.

Iar în timp ce practici recunoștința

7. Fii sincer

”A nu fi sincer este întotdeauna o slăbiciune. Să fii sincer chiar și atunci când greșești denotă putere.” – George Henry Lewes

Ce ascunzi de fapt? Ce aperi cu atâta ardoare? Îți place să minți că linia care reprezintă banii, sănătatea sau bunurile tale este mai mare decât a celui de lângă tine, însă asta nu îți creează decât un și mai mare gol interior.

Fii sincer și recunoscător pentru ceea ce ai. Trăind o viață în minciună, aceasta va deveni în scurt timp insuportabilă. Iisus a spus că adevărul ne va face liberi. Recunoaște când greșești, asumă-ți responsabilitatea și nu te mai ascunde într-un nor de praf. Ești un om frumos. Lasă-i și pe ceilalți să afle asta.

Ajuns la o vârstă înaintată, Gabriel Garcia Marquez scrie:

”Dacă Dumnezeu mi-ar face cadou o bucățică de viață, m-aș îmbrăca foarte modest, m-aș întinde la soare, lăsând la vederea tuturor nu numai corpul, ci și sufletul meu.”

Nu aștepta să devii mai înțelept odată cu vârsta, pentru că poți face asta chiar acum. Lasă la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul tău.

Iar pentru ca toate acestea să îți fie de folos, fă-le din iubire

8. Iubește

”Iubește și fă ce vrei.” – Sf. Augustin

Neale Donald Walsch a afirmat că nu există decât două emoții fundamentale din care derivă toate celelalte. Acestea sunt iubirea și frica.

Permite acțiunilor și gândurilor tale să vină din iubire. Ușor de spus, dar greu de făcut ai putea spune. Poți începe însă prin a nu te mai enerva atât de des. Fii calm, iubește și vei fi iubit.

Acestea sunt însă idei scrise pe un site:

  1. Află cine ești
  2. Fii deschis în fața situațiilor de viață
  3. Acceptă noile descoperiri științifice
  4. Conștientizează că nimic nedrept nu ți se întâmplă
  5. Fii schimbarea pe care o vrei în lume
  6. Fii recunoscător
  7. Fii sincer, și
  8. Iubește

Ceea ce contează cu adevărat este experiența ta cu oricare dintre aceste sugestii. Chiar dacă indicat ar fi ca mai întâi să afli cine ești, la fel de adevărat este şi faptul că poţi face asta folosindu-te de oricare dintre ideile din listă.

Ceea ce îţi propun este să o alegi pe cea cu care simţi că rezonezi şi să o pui practică. Fii în permanenţă prezent, experimentează şi învaţă.

Cu drag,

Cosmin Constantin-Cîmpanu

SANYO DIGITAL CAMERA
final_articol_carte

Categories // Uncategorized

Imaginează-ți ceea ce îți propun și o să dobândești pacea!

05.24.2013 by Cosmin //

”Ceea ce m-a ajutat cel mai mult a fost să mă gândesc la cum ar fi viața mea dacă dintr-o dată aș deveni un om al străzii. Aș putea trăi pe plajă și aș dormi sub stele în fiecare noapte. Aș putea lucra să îmi îmbunătățesc abilitățile sociale. Aș putea învăța să devin mai bun la pictură. Aș avea foarte multă libertate. Aș putea învăța limbi noi de la alți oameni ai străzii. Aș putea merge în biblioteci să citesc. Aș putea medita și alerga în fiecare zi. Aș putea scrie o carte despre experiență. M-aș putea oferi voluntar pentru a lucra să ajut oamenii. Imediat am realizat că, dacă nu aș avea nici un ban, eu tot aș putea trăi o viață destul de frumoasă. Ar fi în puterea mea să fac acest lucru.” – Steve Pavlina

Când am citit prima dată paragraful de mai sus, m-am simțit de parcă mi-am luat o palmă peste față, sau de parcă am făcut un duș cu apă rece. Este o diferență atât de mare între ceea ce spune Steve și ceea ce fac oamenii care pierd totul încât paragraful poate părea un nonsens.

Omul are câteva milioane de dolari în cont, și ai putea spune că din vila lui călduroasă, așezat lângă șemineu, îi este ușor să emită niște aberații. Paragraful are însă un substrat care deschide ușa abundenței. El ne oferă pilula magică a fericirii continue.

Îmi vine în minte imaginea oamenilor care au pierdut tot în urma inundațiilor de acum câțiva ani. Tot ceea ce au agonisit în 40 sau poate 50 de ani, au pierdut într-o singură zi. Au rămas fără nimic iar pe fețele lor se citea disperarea. Acum să îl aduc pe Steve în România să le explice cum pot ei învăța o limbă străină de la alți oameni ai străzii care vorbesc mai multe limbi. Ar fi interesant nu? Înțelegi de ce am simțit paragraful ca un duș cu apă rece. Totuși, mesajul este unul cu care rezonez complet. El este dovada vie a faptului că fericirea unui individ este numai și numai în interiorul său.

Casa pe care o ai nu te poate face fericit. Banii pe care îi ai nu te pot face fericit. Tu poți fi fericit numai dacă alegi să fii.

Cu siguranță ai admirat măcar odată cerul și ai fost de părere că este superb. Dacă cineva ți-ar lua toate bunurile pe care le ai, de ce nu te mai poți tu bucura în continuare de frumusețea unui cer înstelat? Nu este cerul tot acolo? Nu ești tu în continuare în viață? Nu ești tot tu cel care privește?

Hai să îți arăt o fotografie.

om_al_strazii_fericit_fiimplinit.ro

Am o întrebare. Din ceea ce vezi cine ți se pare mai împlinit? Aș putea să comentez și să împărtășesc cu tine senzațiile pe care eu le-am avut atunci când am privit pentru prima dată fotografia însă cred că i-aș strica farmecul. Este suficient să o privești și vei înțelege și tu la rândul tău.

”Ceea ce m-a ajutat cel mai mult a fost să mă gândesc la cum ar fi viața mea dacă dintr-o dată aș deveni un om al străzii.”

Îți propun să faci și tu la fel. Imaginează-ți cât de în detaliu poți un astfel de eveniment. Acest exercițiu te apropie mai mult de cel care ești tu cu adevărat. Te-ai bucura tu pentru că neavând un acoperiș deasupra capului poți privi cerul înstelat mai des? Te-ai oferi voluntar pentru a ajuta alți oameni? Ai scrie o carte despre experiență?

Dacă atunci când ți s-ar lua toate bunurile materiale tu nu ți-ai mai găsi locul în acestă lume, este foarte probabil ca nici acum, avându-le, să nu îți găsești locul.

Bunurile materiale nu trebuie totuși respinse. De-a lungul vremurilor, toți cei care și-au dorit să evolueze spiritual au renunțat la tot ceea ce aveau, considerând că proprietățile îi rețin în această evoluție. Ei nu au înțeles însă că poți deține, fiind totodată detașat. Poți avea, dar fără a fi dependent de ceea ce ai. Poți folosi un bun fără a te identifica cu el.

Posesiunile tale îți oferă o deschidere mai mare înspre lumea senzorială.

”Unii se războiesc cu simțurile; nu își doresc altceva decât să își ucidă trupul, să nu se mai bucure de simțuri, să nu se îndrăgostească, să nu simtă ceea ce mănâncă. Aceștia sunt marii asceți; de fapt, este vorba de un fel de masochiști […]. Societatea îi consideră mari oameni, căci nu sunt preocupați de simțurile lor. De fapt nu sunt chiar atât de mari, căci simțurile sunt porțile prin care te poți întâlni cu infinitul din jur.” – Osho

De aceea îți propun doar să îți imaginezi în cel mai mic detaliu cine ai fi tu dacă ai pierde tot ceea ce deții, dacă ai rămâne doar tu sub clar de stele.

”Imediat am realizat că, dacă nu aș avea nici un ban, eu tot aș putea trăi o viață destul de frumoasă. Ar fi în puterea mea să fac acest lucru.”

Atunci când ești capabil să recunoști asta, înțelegi defapt că viața pe care o trăiești este atât de frumoasă pe cât de frumos ești tu în interior. Că în permanență ești atât de fericit cât îți permiți tu să fii, și că toate motivele pentru care să fii împlinit sunt deja lângă tine, indiferent de ceea ce ai sau nu ai, indiferent de ceea ce ai experimentat sau vei experimenta.

Cu drag,

Cosmin Constantin-Cîmpanu

SANYO DIGITAL CAMERA
final_articol_carte

Categories // Uncategorized

Cum poți să îți îmbunătățești relațiile cu cei din jur

05.18.2013 by Cosmin //

c.g.jung_fiimplinit.ro

Ești închis într-o cameră complet albă. Camera nu are geamuri, nu are o ușă și nu are nici un obiect de mobilier. Te-ai trezit acolo după somnul odihnitor de aseară și ești puțin șocat. Ești doar tu, fără telefon mobil, fără laptop, fără nici un mijloc de comunicare cu exteriorul. Pe unul dintre pereți se află o oglindă mare în care să te poți privi de oricâte ori dorești. Acum ești tu cu tine însuți. Cam cum te simți?

Cu exemplul de mai sus am exagerat, așa că hai să ne imaginăm ceva mai uman. Te afli în propriul tău apartament sau propria ta casă. Stai la calculator citind acest articol, când dintr-o dată are loc o pană de curent. Ești întrerupt forțat din ceea ce făceai. Acum te întreb: ”Care este impulsul tău de moment?. Ce ai face tu acum, dacă s-ar lua curentul și nu ai mai putea citi acest articol?”

Poți găsi în jurul tău nenumărate surse de distragere a atenției. Astăzi putem să ne menținem distrași pe întreg parcursul zilei fără nici un fel de efort. Te trezești dimineața și imediat pornești televizorul, calculatorul sau radioul. Pe drum, dacă ai mașină asculți în continuare radio, sau îți pui niște muzică. Dacă nu ai mașină și mergi pe jos, te folosești de player pentru asta. Dacă nu ai player poți apela ușor la telefonul mobil, iar acest scenariu poate continua în aceiași notă pentru întreaga zi. Astfel te simți epuizat, observi că nu te poți menține concentrat pe perioade mari de timp și dobândești o stare de nervozitate pe care o proiectezi asupra persoanelor care îți sunt cel mai apropiate.

Cu toții ne dorim relații care să ne satisfacă, care să ne împlinească. Cu toții ne dorim ieșiri și discuții cu persoane care ne înțeleg și pe care le înțelegem la rândul nostru. Cu toții ne dorim să relaționăm frumos cu ceilalți fiindcă în fiecare dintre noi se află sămânța de gând care ne spune că toți suntem unul. De ce totuși nu reușim să o facem? De ce ne certăm? De ce creăm neînțelegeri? De ce ne supărăm? De ce dăm vina pe celălalt?

Și cum putem să comunicăm mai eficient? Cum putem să avem relațiile de prietenie, și relațiile de dragoste pe care ni le dorim?

Hai să ne întoarcem puțin la pana de curent care te-a întrerupt din lectura acestui articol. Să presupunem că nu ai nici telefonul încărcat și nu poți suna pe nimeni. Îți aduci aminte că aveai o treabă de făcut și te apuci imediat să o finalizezi acum. După ce o termini, cauți imediat altceva care să te mențină ocupat. Pui mâna pe o carte, asculți o melodie de pe playerul care mai are puțină baterie, ieși în oraș la cumpărături. Poate la un moment dat iei o pauză pentru a te odihni. Dar de fapt nu faci asta.

De fapt te gândești la ce altceva ai mai putea face pentru a te menține ocupat. În permanență concentrat înspre exterior. În permanență cu gândul în viitor la ce trebuie să faci, sau în trecut la ce ai făcut deja astăzi. Ceea ce cauți sunt exact lucrurile pe care le găsești, așa că vei găsi tot mai multe task-uri. Vei găsi atât de multe încât probabil îți vor mai rămâne și pe a doua zi.

Pentru a avea relații care să te împlinească, trebuie să fii mai întâi satisfăcut de relația pe care o ai cu tine însuți. Cum te-ai putea simți bine în prezența celorlalți, dacă nu te simți bine în prezența ta?

Îndemnul meu este să creezi o mai bună relație cu propria ta persoană, iar asta te va conduce la stabilirea unor relații de calitate cu persoanele pe care le cunoști, sau cu care urmează să intri în contact. Iată câteva sugestii pentru cum ai putea face asta.

1. Mai puțin televizor, radio, telefon mobil, facebook etc. Calculează cam cât timp aloci acestora zilnic. Nu o să poți niciodată obține timpul exact, cel aproximativ este însă suficient. Obține numărul de ore însumat pe care îl aloci zilnic acestor activități și redu-l cu o oră. În acea oră nu îți propune să obții vreun rezultat. Timp de o oră nu mai privi în exterior, privește înspre interior. Probabil mintea îți va alerga înspre a face planuri, îți va scoate la înaintare toate lucrurile pe care le ai făcut etc. Nu-i nimic, lasă mintea să facă ceea ce i se pare natural, important este să nu cedezi în a te lăsa distras. Fii tu cu tine însuți și cu gândurile tale.

2. Mergi singur pe stradă. Poți încerca exercițiul despre care ți-am vorbit aici. Dacă primul impuls pe care îl ai atunci când trebuie să ieși din casă este acela de a găsi pe cineva disponibil să te însoțească, alege în mod voit să renunți la asta. Nu de tot. Dacă ai o astfel de obișnuință ți-ar fi foarte greu să renunți de tot la ea, plus că nici nu este indicat să faci asta. Tu nu vrei decât să obții mai mult timp pentru tine, nu să devii un singuratic. Așa că îți propun să alternezi. O ieșire fă-o însoțit, iar următoarea singur. Atunci când vei fi singur, gândirea îți va zbura în toate direcțiile. În timp vei învăța să o stăpânești.

3. Orientează-te înspre ceea ce ai făcut tu bine. Imaginează-ți că discuți cu cineva, și în permanență îi reproșezi toate greșelile. Îi aduci aminte de greșelile trecute, și îl cerți pentru tot ceea ce tu vezi ca imperfect. Cel mai probabil relația voastră nu va fi de lungă durată. La relația cu tine însuți nu poți renunța, așa cum ai face în cazul unei relații cu o altă persoană. Tu ești, și vei trăi cu tine până la finalul zilelor tale. Orientarea înspre exterior este o încercare disperată a ta de a te despărți de tine însuți. Învață să relaționezi cu tine, orientându-te înspre reușite și lucruri frumoase. Enumeră-le sau plasează-te mental în acele situații.

4. Dacă uiți sugestiile de mai sus, orientează-te înspre a nu mai alunga vocea care vorbește atunci când tu taci. Sunt momente în care tu nu vorbești, mintea ta nu se oprește însă niciodată. Atunci când face raționamente care nu îți plac, tu cauți să dai un telefon, să intri pe facebook, să pornești televizorul. Cauți să faci orice doar pentru a nu-ți asculta gândurile, însă făcând asta alungi toate răspunsurile. Întrebările apar în mintea fiecăruia dintre noi, răspunsurile apar însă numai în mintea celui care nu alungă întrebările.

Ar putea părea că ai citit niște sugestii prin care îți poți îmbunătăți relația cu tine însuți. Eu spun că ți-am dat niște sugestii prin care să îți îmbunătățești relațiile cu cei din jur. Și mai frumos este faptul că indiferent de ceea ce crezi, ai dreptate.

Cum ai putea avea relații care să te împlinească, dacă tu nu ești împlinit în interior? Cum ai putea avea prietenii pe care ții dorești, dacă tu ești certat cu tine? Sau cum ai putea fi împlinit în interior, dacă relațiile cu cei din jur nu te împlinesc?

Relația cu tine se reflectă în relațiile pe care le ai cu cei din jur. Acordă-ți timp, lasă-te mai puțin distras și nu alunga întrebările. Înțelegându-te pe tine însuți, îi vei înțelege și pe cei din jur, iar calitatea relațiilor tale se va îmbunătăți.

Cu drag,

Cosmin Constantin-Cîmpanu

SANYO DIGITAL CAMERA
final_articol_carte

Categories // Uncategorized

  • 1
  • 2
  • 3
  • Next Page »
Acest site folosește cookie-uri. Mai multe despre asta poți citi aici:

COOKIE-URI

Copyright © 2021 · Modern Studio Pro Theme on Genesis Framework · WordPress · Log in