Archives for April 2013

”Dacă singura rugăciune pe care ai spune-o în toată viața ta ar fi ”mulțumesc”, ar fi suficient.” – Meister Eckhart(teolog, filosof și mistic)

Mi-am petrecut copilăria la țară. Întreaga zi eram în continuă mișcare. Fie în livadă, fie pe vârful dealului, fie mă jucam cu câinele sau pisica. Întreaga gospodărie era terenul meu de joacă și mă simțeam minunat fiindcă îmi era imposibil să mă plictisesc.

Nu pot să îmi amintesc toate lucrurile pe care le făceam pe parcursul unei zile, însă sunt câteva pe care le făceam în fiecare zi și care aveau ceva sfânt în ele.

Primul era trezirea de dimineață. Vreau să știi că îți vorbesc de perioada 1-7 ani aici. Și îmi amintesc cât de odihnit mă trezeam. Îmi amintesc pașii calmi ai bunicii care venea să mă anunțe că e gata masa. ”Să vii să mănânci, dar să nu uiți să te speli pe față, să te închini și să iei anafură, că altfel o să pupi pe toată lumea în fund.”

Era vorba de o credință populară care spune că dacă ieși din casă nespălat pe față îi pupi în fund pe toți cei pe care îi întâlnești. După ce bunica pleca, mai stăteam în pat 10-15 minute însă nici nu se punea problema să adorm înapoi. Eram plin de energie însă îmi plăcea să conștientizez liniștea care mă înconjura.

În unele dintre dimineți îmi plăcea ca în aceste 15 minute să mă plimb cu auzul prin toată curtea. Mă imaginam pe rând în vârful copacului unde cântau păsărele, în cușca câinelui, sau chiar în atelierul de cojocărie al bunicului. Întreaga curte era o orchestră în armonie. Pe atunci nici prin cap nu îmi trecea, dar acum conștientizez că involuntar făceam 10-15 minute de meditație în fiecare dimineață.

Când mă imaginam în vârful copacului, eram total cuprins de acest sentiment. Nici un alt gând nu îmi trecea prin minte. După aceasta nu uitam să mă spăl pe față fiindcă în mod sigur nu vroiam să pup pe nimeni în fund, după care îmi spuneam rugăciunea de dimineață.

Îmi aduc aminte că într-o zi, i-am întrebat pe bunici: ”De ce să mă rog?”, iar ei mi-au răspuns: ”Cere și tu ceva ce ai vrea lui Dumnezeu.” ”Dar nu vreau nimic.” le-am răspuns eu. Aveam vreo 5-6 ani și eram la bunici, iar ei îmi acceptau toate năzbâtiile. Eram perfect sănătos, iar toată ziua făceam exact ceea ce îmi trecea prin cap. Era de înțeles să nu am ce să îi cer lui Dumnezeu.

Aceștia mi-au răspuns:”Dacă tu nu vrei nimic, roagă-te să le dea părinților tăi sănătate, să ne dea nouă sănătate și tot așa.” Și tot așa mă rugam în fiecare dimineață. Eram un copil căruia i se părea normal să se bucure de ceea ce viața îi pune la dispoziție. Fără întrebări și fără dubii, doar bucurie.

Masa de dimineață avea ceva sfânt în ea. Cel mai probabil pentru că bunica gătea extraordinar. Mâncam fără nici o grabă și aveam schimburi reci de priviri cu pisica care ar fi dorit măcar o bucățică din porția mea. Din când în când îi mai aruncam și ei câte ceva, iar asta determina una și aceiași replică din partea bunicii: ”Le-am dat eu. Sunt sătule.”

Am început să scriu cu gândul de a face o scurtă introducere numai că am fost total cuprins de aerul copilăriei. Primul gând care mi-a venit în minte atunci când am început să scriu articolul a fost acela că, înainte de somn, când eram deja băgat în pat, bunica spunea: ”Ți-ai făcut rugăciunea? Hai să ne rugăm împreună.”

Spunea o rugăciune, după care îmi făcea cruce cu propria ei mână. Acela era un moment magic. Parcă simțeam ceva care nu mai putea fi reprodus. Acum înțeleg că acel ceva era dragostea bunicii. Având în minte această imagine a rugăciunii de seară am început să scriu, însă toate celelalte pur și simplu au curs prin mine înspre degete și așa a ieșit ceea ce tocmai ai citit.

Toate erau una, și îmi plăcea foarte mult asta. Pentru bunici, munca, ruga și alimentația păreau să facă parte dintr-un același întreg. Nu erau delimitate de timp. Toate acestea erau un întreg în armonie. Fără muncă în exces. Fără mâncare în exces, însă într-o relație strânsă cu Dumnezeu.

Când se trezeau își aminteau de Dumnezeu și îi mulțumeau că s-au trezit și în acestă dimineață. În timp ce munceau se gândeau de multe ori la Dumnezeu. Atunci când lăsau treaba, făceau cruce și spuneau: ”Mulțumesc Doamne pentru că m-ai ajutat să muncesc și îmi văd treaba terminată.” Înainte de a se apuca de mâncat iarăși le zbura gândul la Dumnezeu. După ce terminau de mâncat mulțumeau lui Dumnezeu pentru mâncare. După masă se odihneau, însă când se reapucau de treabă spuneau din nou: ”Doamne ajută.” Viața lor era o rugăciune continuă.

Revenind în timpul prezent, noi trăim în era informației în care totul trebuie să fie dus la bun sfârșit într-un timp cât mai scurt. Fast-food, traversăm pe roșu, mâncăm în timp ce ne îmbrăcăm, ne grăbim în trafic. Ce liniște!? Care ciripit de păsărele!? Care odihnă de după masă!? Care trezit plin de energie!? Când să ne zboare gândul la Dumnezeu!?

Oprește-te puțin…

Ai o viață și nici nu îți vei da seama când o să treacă dacă te lași prins în acest vârtej nociv. Ia o pauză, și liniștit, spune : ”Mulțumesc.” Mulțumesc pentru că exist. Mulțumesc pentru că văd. Mulțumesc pentru că am un calculator conectat la internet.

Caută acele motive pentru care poți fi recunoscător și lasă-te inundat de recunoștință pentru că această rugăciune te hrănește din interior. Mulțumește pentru că ai o casă în care să stai. Sunt atât de multe persoane care au pierdut tot.

Când mi-a venit ideea de a scrie acest articol, m-am gândit la reacțiile pe care le-am primit de la oameni în urma citirii pdf-ului ”3 Tehnici prin care te învăț să vorbești cu Dumnezeu”. Aceștia îmi spuneau că le este imposibil să mulțumească și să fie recunoscători șefului care își bate joc de dânșii sau prietenului care tocmai le-a înșelat încrederea.

Așa că am găsit o soluție. Mai întâi o să îți prezint câteva motive pentru care să fii recunoscător.

1. Pentru că așa te orientezi înspre aspectele pozitive ale vieții. Oricât de multe ar fi lucrurile care nu îți plac, cu siguranță sunt și unele care te fac fericit.

2. Lucrurile negative se transformă în lucruri pozitive. Dacă ești nefericit la locul de muncă, fii recunoscător că ai un loc de muncă. Sunt atât de multe persoane care și-ar dori asta, dar nu o au.

3. Pentru că așa îți amintești ce este important pentru tine. Îți va fi greu să fii supărat pe viață când o să fii recunoscător pentru copii tăi care sunt în viață și sănătoși.

4. Pentru o stare de bine imediată. Este lucrul care funcționează pentru mine aproape instantaneu. Dacă nu îmi place ceva, încep să mă gândesc la lucrurile care mă fac fericit. Mulțumesc pentru că sunt sănătos și deja mă simt mai bine. Mulțumesc pentru aud și astfel am putut învăța să cânt la chitară. Mulțumesc pentru că văd și cândva am putut să văd un superb curcubeu pe care mi-l pot aminti și acum.

”Când viața îți dă o sută de motive să plângi, arată-i vieții că ai o sută de motive să zâmbești.” – necunoscut

5. Pentru că asta îți amintește să mulțumești celorlalți. În timp ce ești recunoscător îți poți da seama cât de mult te-a ajutat cineva și că nu i-ai mulțumit niciodată. Fă-o acum.

Dacă tu ești obișnuit să te adresezi lui Dumnezeu cerându-i lucruri nu este nimic rău în asta. Continuă să o faci. Însă odată de două ori pe săptămână amintește-ți să fii recunoscător. Spune mulțumesc pentru tot ce ai în viața ta. Permite-ți 5-10 minute în care să îți îndrepți atenția asupra a ceea ce ai și nu asupra a ceea ce ți-ai dori. Rezultatele o să le observi chiar tu.

Fii recunoscător

Fii recunoscător că nu ai tot ceea ce îți dorești.

Dacă ai fi avut totul, înspre ce te-ai mai fi îndreptat?

 

Fii recunoscător când nu știi ceva

Fiindcă asta îți dă oportunitatea să înveți.

 

Fii recunoscător timpurilor dificile.

Aceasta este o perioadă propice pentru tine să crești.

 

Fii recunoscător limitărilor tale

Pentru că ele îți dau oportunitatea de a îmbunătăți.

 

Fii recunoscător fiecărei provocări noi

Pentru că asta îți dă putere și îți întărește caracterul.

 

Fii recunoscător greșelilor tale.

Pentru că ele te învață lecții prețioase.

 

Fii recunoscător când ești vlăguit și obosit

Pentru că asta înseamnă că ai făcut o diferență.

 

Este ușor să fii recunoscător lucrurilor bune.

O viață plină de împliniri este trăită de cei care sunt recunoscători și eșecurilor.

 

RECUNOȘTINȚA poate schimba ceva negativ în ceva pozitiv.

Găseșete o cale de a fi recunoscător problemelor tale, iar ele vor deveni binecuvântări.

-autor necunoscut

Cu drag,

Cosmin Constantin-Cîmpanu

Primele două părți le poți citi aici: Partea 1, Partea 2.

Ești liber oricând să te întorci din drum dacă îți dai seama că acea cale pe care ai ales-o nu mai este o sursă generatoare de împlinire. Însă nu uita că tu ești aici pentru a experimenta și pentru a contribui, așa că experimentează și contribuie.

Intenționat am scris despre cele două abordări dintr-o perspectivă negativă. Oriunde altundeva vei citi un articol pe această temă, vei observa că una este ridicată în slăvi, iar cealaltă ridiculizată. Un adevăr profund spiritual este acela că atât evenimentele cât și oamenii din jurul tău doar sunt. Modul în care te raportezi la ele îți creează viața. O viață trăită după orice sistem de idei poate fi o viață împlinită. Bucuriile sunt la tot pasul, este alegerea ta dacă le vezi sau nu.

Poți fi fericit ca angajat la fel de bine cum poți fi fericit ca inventator. Îți poți aduce contribuția la totul numit umanitate și ca măturător de stradă dar și ca om de știință.

Povestea bulgărului de zăpadă

În timp ce scriam mi-a venit de mai multe ori în minte o imagine și astfel am ales să creez povestea pe care tocmai o vei citi.

Pe o pârtie liniștita, odată cu venirea iernii a căzut un prim fulg de nea. Acestuia începea să îi fie tot mai cald, iar dacă ar fi rămas pentru ceva mai mult timp singur probabil s-ar fi topit. Din înaltul cerului însă, mai coborî un fulg care se așeză exact lângă acesta. ”Ce bucurie. Sunt recunoscător și bine ai venit” spuse cel dintâi.

”Vestea că tu ai ales să ai o experiență pe pământ a ajuns la urechile tuturor picăturilor de apă din înaltul cerului. Fiind mai curajoasă din fire am ales să te urmez pentru a trăi și eu această experiență. Primul lucru care m-a surprins a fost modul în care mi-am modificat aspectul. Privește ce frumos arăt acum. Sunt tot eu, picătura de apă, însă acum am aspectul unui fulg.”

”O, ce experiențe frumoase ne așteaptă zise primul fulg. Sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru experiența de a fi fulg.” ”Apropo, zise fulgul proaspăt sosit; Când a auzit despre dorința mea de a te urma pe pământ, Dumnezeu mi-a spus că mă așteaptă cât de curând acasă, însă pentru a trăi deplin această experiență, eu voi uita norișorul din care am plecat. Astfel voi putea experimenta liber. Nu-i așa că e minunat?”

”Da,da zise primul fulg. Ai dreptate, eu aproape că uitasem. Îmi amintesc și eu acum de momentul în care Dumnezeu mi-a explicat că experiența mea ca fulg va fi limitată. Mi-a spus că la un moment dat mă voi topi și astfel voi deveni picătura care am fost odată. Voi intra în pământ…”

”Și nu vei trist când vei intra în pământ? zise cel de-al doilea fulg.”

”Nu, pentru că acolo voi întâlni milioane de alte picături și voi merge împreună cu ele într-un mare ocean. De acolo mă voi întoarce acasă în înaltul cerului printre nori, recunoscător fiind că am trăit experiența de a fi fulg.”

În tot acest timp, în rândul picăturilor din nori, vestea că erau deja două picături care au ales să aibă o experiență pe pământ circula tot mai repede. Astfel tot mai multe picături au luat această decizie.

Odată ajunse pe pământ, din dorința lor de a se simți un întreg, așa cum o făceau în timp ce alcătuiau norul din care au plecat, aceste picături transformate în fulgi s-au unit într-un bulgăre care se rostogolea încet pe pârtie. De fiecare dată când o altă picătură dorea să aibă experiența de a fi fulg, aceasta era primită cu bucurie de către ceilalți fulgi care alcătuiau bulgărele.

Fiecare nou fulg care se adăuga bulgărului, ajuta la buna alunecare a acestuia pe pârtie, iar contribuția sa era apreciată de către ceilalți fulgi. Erau unii fulgi însă, dintre aceia care se aflau la suprafața bulgărului cărora le plăcea să observe eventualele obstacole care apăreau pe pârtie.

Atunci ei începeau să facă ceva pentru schimbarea direcției întregului bulgăre, pentru ca acesta să continue să se rostogolească. De cele mai multe ori acești fulgi îndrăzneți îi mai convingeau pe încă câțiva de importanța evitării obstacolului. Când erau suficient de mulți aceștia se deplasau cu toții pe o parte a bulgărului, așa cum își dăduse ei seama că vor evita obstacolul, și prin greutatea lor creau dezechilibru. Astfel întregul bulgăre își schimba direcția de alunecare evitând obstacolul.

Niciodată un fulg aflat undeva în centrul bulgărului nu contribuia în acest al doilea mod, fiindcă lui îi era imposibil să vadă obstacolele de pe pârtie datorită poziției sale în bulgăre. Cu toate acestea el contribuia. Fără el, bulgărele nu ar mai fi alunecat la fel. Indiferent de modul în care fulgii alegeau să contribuie, ei renunțau la experiența cerească dintr-un același motiv. Se transformau în fulgi pentru a ajuta la buna alunecare a bulgărului, dar și pentru experiența în sine de a fi fulg.

Indiferent de modul în care trăiau această experiență, fiecare dintre ei se transforma la un moment dat din nou în picătură, ajungea în pământ, și într-un final acasă, ca picături îmbogățite cu o nouă experiență, și alcătuind norul frumos din care au plecat.

După câțiva ani, din întâmplare, acele prime două picături curajoase s-au întâlnit în interiorul norului. ”O, ce bine îmi pare să te revăd.” spuse cea dintâi. ”Nu știu ce m-aș fi făcut dacă nu te transformai și tu în fulg și veneai alături de mine acolo jos.” Încântată de această întâlnire, cea de-a doua se simți inundată imediat de recunoștință. Ea avea însă o curiozitate și o întrebă pe prima picătură: ”La un moment dat, după ce bulgărele a început să se rostogolească, te-am pierdut. Povestește-mi despre experiența ta.”

”Ohoo, zise cea mai curajoasă dintre picături. Eu am rămas în centrul bulgărului și am avut întotdeauna grijă ca bulgărele să aibă forța de a aluneca. Fiind prima care am venit pe pământ am considerat că este de datoria mea. Dar tu ce ai făcut? Fiindcă ultima dată când te-am văzut te străduiai să te menții la suprafață.”

”Da, într-adevăr, zise ce-a de-a doua picătură. Mie îmi plăcea foarte mult ceea ce vedeam în jur fiind la suprafață. Nu după foarte mult timp însă am observat un copac înspre care noi toți ne îndreptam cu viteză. Atunci mi-am spus că trebuie să fac ceva. Voi cei din centru nu l-ați fi văzut niciodată. Trebuia să facem ceva noi cei de la suprafață.

Așa că am convins încă câțiva fulgi să schimbăm direcția în care alunecam, și am reușit cu succes.”

”Ce minunat zise cea dintâi picătură. În moduri total diferite fiecare dintre noi am făcut ceva util acolo jos, și pe lângă asta, cât de minunat este să fii fulg, să îmbraci acea haină frumoasă.”

”Așa este. De abia aștept să ne mai întâlnim draga mea prietenă, zise cea doua. Ca fulg sau ca picătură, în centrul sau exteriorul bulgărului sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru experiența de a fi.”

”Și eu sper să ne mai întâlnim”, zise cea dintâi. Și astfel fiecare plecase să se bucure în continuare de faptul că sunt. Ele au mai fost atât fulgi cât și picături de-a lungul veacurilor, de fiecare dată contribuind și de fiecare dată experimentând o nouă formă de a fi…

Ești aici, asemenea fulgului de nea. Ai o anumită experiență și contribui cumva. Alege să contribui într-o manieră care te împlinește.

Folosește-te de ceea ce oferă ambele școli

Fă un amestec între principiile primei școli de gândire și principiile celei de-a doua și trăiește-ți viața experimentând cât mai mult. Vei fi recunoscător atunci când te vei întoarce acasă în norul din care ai plecat printre atâtea și atâtea picături.

Bucură-te. Plângi. Urlă. Sări cu parașuta. Căsătorește-te. Fă un copil. Fă bani din ceea ce îți place. Fă bani din ceea ce nu îți place. Adună. Dăruiește. Câștigă. Iubește. Fii bun. Uită-te la meci. Citește o carte. Mergi pe motocicletă. Învață o limbă străină. Uită-te la un film. Călătorește. Scrie. Fotografiază. Urcă un munte. Înoată. Dăruiește o floare. Sărută. Aleargă. Fă oameni fericiți. Cântă. Dansează. Desenează. Recompensează. Iartă. Fă cât mai multe dintre lucrurile pe care viața te îndeamnă să le faci fiindcă ești aici ca să contribui și ca să experimentezi.

Cu drag,

Cosmin Constantin-Cîmpanu

Notă: Prima parte a articolului o poți găsi aici: Află care este motivul pentru care te-ai născut(I). Țin să te fac atent asupra faptului că acestea nu sunt trei articole care au legătură între ele, ci este un același articol împărțit pur și simplu în trei. De aceea este recomandat să citești începând cu prima parte, asta dacă nu ai făcut-o deja.

Așa că ce e de făcut? Ce îți mai propune sistemul? Fă un copil! Și nu mă înțelege greșit. Nu știu cum e să ai un copil, însă am auzit că e minunat. Din punct de vedere spiritual, a face un copil este o formă de manifestare a dumnezeirii tale. Este un lucru extraordinar desigur. Să îl îngrijești, să îi observi inocența și să te îmbeți cu sinceritatea sa. Și pe lângă toate acestea să poți în sfârșit să observi ce bulgăre de puritate a putut lua naștere prin tine. Îmi imaginez că trebuie să fie un sentiment sublim, acela de a da naștere și a crește un copil.

Dacă te plasezi însă în acel procent de 90% dintre oameni adepți ai acestui sistem de gândire, vrând nevrând vei contamina și această sursă de împlinire cu toate neajunsurile, traumele și neîmplinirea generate de acea primă alegere greșită. Așa că epuizezi și sursa trei de împlinire. De cele mai multe ori este prea târziu să adopți principiile celei de-a doua școli de gândire așa că îți legi ultima speranță de reușita copiilor tăi: ”Măcar ei să facă ceea ce nu am reușit eu să fac.” Și aștepți, cel mai probabil bolnav, pensia.

Acesta este un scenariu negativ, dar real pentru 90% din cazuri. Spune-mi tu cel care citești dacă serviciul pe care îl ai te împlinește. Răspunsul este de cele mai multe ori nu, pentru că atunci când ne vedem în fața faptului de a alege, ascultăm orice altceva, însă mai puțin conștiința și vocea inimii.

10% dintre oameni aleg întâmplător sau cu bună știință o meserie care să îi împlinească și care să îi ajute să evolueze prin focul interior. Personal cunosc numai o persoană despre care pot spune sigur că este angajată undeva și locul de muncă o împlinește. Are și familie și copii, și cel puțin din interacțiunea pe care am avut-o mi s-a părut că se plasează în cei 10%. Tu câți cunoști? Sincer. Ești tu o astfel de persoană? Eu m-aș bucura să fii. Să fii acel angajat pe care locul de muncă îl face fericit, iar atunci când se încheie programul de muncă simte cum ar mai vrea să stea încă o oră să facă acel ceva pentru care este plătit.

Artistul, pasionatul, inventatorul, omul de știință, cercetătorul

Aceasta este cea de-a doua școală de gândire pe care am ales să o caracterizez printr-o enumerare. Ea pune în centru omul pasionat. Omul care zi și noapte face un anumit lucru și simte că nu se mai poate opri. Diferența dintre cei care adoptă această școală de gândire și cei care o adoptă pe prima este aceea că de cele mai multe ori, pasionații ajung foarte celebri, sau măcar foarte cunoscuți într-un cerc restrâns de oameni.

O altă diferență ar fi aceea că aceștia muncesc 12 ore pe zi sau poate chiar mai mult, făcând ceva care îi împlinește, însă de cele mai multe ori ei nu trăiesc cele trei bucurii principale generate de sistemul de care am vorbit mai sus. Ei nu trăiesc bucuria întemeierii unei familii, sau dacă o fac, sfârșesc de cele mai multe ori prin a fi nefericiți. Ei nu găsesc bucurie în a-și exprima dumnezeirea dând naștere unui copil, fiindcă ei trăiesc în fiecare zi cu acest sentiment prin ceea ce creează. Opera sau invenția este contribuția lor.

Van Gogh, Eminescu, Einstein, însă există și zeci de mii de exemple din rândul acelora mai mici. Cei care ajung celebri în cadrul unei comunități restrânse, sau cei care sunt performeri în arii nu foarte populare. O să îl dau drept exemplu aici pe Dan Hăulică. Ai auzit de el? Cel mai probabil nu. Este președintele asociației internaționale a criticilor de artă. Am avut ocazia să îl cunosc personal în cadrul unei conferințe literar-artistice care a avut loc la Putna în vara anului trecut. Mi se pare exemplul perfect de persoană pasionată, dedicată și împlinită de ceea ce face, însă care nu este foarte populară, din cauza lipsei de popularitate a domeniului în care este performer.

Acești oameni modifică de foarte multe ori cursul istoriei în mod direct, iar asta îi împlinește. Imaginează-ți ce s-ar fi întâmplat dacă Edison nu inventa niciodat becul. Cu siguranță istoria ar fi avut un alt curs. Cu siguranță viața tuturor oamenilor de pe planetă ar fi arătat altfel.

Povestea celor două cetăți

Este posibil să o mai fi auzit, însă mi se pare foarte înțeleaptă așa că o să o relatez mai jos.

Se spune că era odată un bărbat care stătea la marginea unei oaze la intrarea unei cetăți din Orientul Mijlociu. Un tânăr se apropie într-o zi și îl întreabă: ”Nu am mai fost pe aici niciodată. Cum sunt locuitorii acestei cetăți?” Bătrânul îi răspunse cu o întrebare: ”Cum erau locuitorii cetății de unde ai plecat?” Tânărul răspunse că erau egoiști și răi și de aceea se bucură că a plecat de acolo.

Bătrânul îi răspunse că tot așa sunt și locuitorii acestei cetăți, iar tânărul plecă mai departe. Nu după mult timp, un alt tânăr se apropie de bătrân și îi adresă aceiași întrebare: ”Nu am mai fost pe aici niciodată. Cum sunt locuitorii acestei cetăți?” Și acestuia bătrânul îi răspunse cu aceiași întrebare: ”Cum erau locuitorii cetății de unde ai plecat?” Tânărul răspunse că erau măriminoși, primitori, cinstiți, și că avea mulți prieteni acolo de care i-a fost greu să se despartă.

Bătrânul îi răspunse că tot așa sunt și locuitorii acestei cetăți, iar tânărul plecă mai departe. Un neguțător care își ducea pe acolo cămilele la adăpat auzise aceste convorbiri și, pe când cel de-al doilea tânăr se îndepărta, se întoarse spre bătrân și îi zise cu reproș: ”Cum poți să dai două răspunsuri total diferite la una și aceiași întrebare?” Bătrânul i-a răspuns: ”Fiule, fiecare poartă lumea sa în propria-i inimă. Acela care nu a găsit nimic bun în trecut, nu va găsi nici aici nimic bun. Dimpotrivă, acela care a avut și în alt oraș prieteni va găsi și aici tovarăși credincioși și de încredere.

Pentru că, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce știm noi să găsim în ei!”

Plecând de aici eu aș spune că viața însăși nu este altceva decât ceea ce știm noi să găsim în ea. Indiferent de modalitatea în care alegi să contribui, cel mai important este ca alegerea ta să te împlinească. Nu poți ști sigur dacă ceea ce alegi astăzi te va împlini și peste zece sau douăzeci de ani, însă fă fiecare alegere din viața ta având acest gând.

Simți că un anumit salariu și statut social te-ar împlini, atunci angajeză-te și vezi dacă într-adevăr te împlinește. Simți că dacă ai face un copil viața ta ar fi frumoasă, atunci fă-l și dă ce ai mai bun din tine în a-l îngriji. Simți că dacă a-i crea o operă de artă a-i simți o mulțumire sufletească, atunci crează pictura sau melodia sau orice alt tip de artă te pasionează. Simți că dacă ai inventa ceva care ar fi folosit de milioane de oameni te-ai simți mai împlinit? Atunci depune eforturi și dă naștere invenției.

~VA URMA~

Notă 2: Le sunt recunoscător și le-am mulțumit personal tuturor acelora care m-au ajutat cu privire la dimensiunea articolului. Am rămas uitându-mă lung la monitor când numărând răspunsurile erau exact atâtea opinii pro câte erau și contra. Dacă vrei să fii tu cel care înclină balanța și nu ți-ai exprimat opinia până acum ți-aș fi recunoscător dacă ai face-o oricum crezi de cuviință. Tocmai ai citit mijlocul unui articol mai mare, iar peste două zile apare ultima parte. M-aș bucura să știu dacă preferi această modalitate de livrare a informației, sau dacă ai fi preferat să public din prima articolul în întregime.

Cu drag,

Cosmin Constantin-Cîmpanu