
De multe ori apare întrebarea: „Ce aș putea face atunci când simt că am pierdut contactul cu esența a ceea ce sunt?”. Ei bine, prezentul text oferă o posibilă soluție. Dacă cele 11 puncte din a doua parte a articolului sunt parcurse și reamintite, sunt invitate alinierea și apropierea de Adevăr și Iubire. Iar odată cu asta, va interveni inevitabil o deschidere spre armonie.
Studentul spiritual se regăsește de multe ori în fața unei dileme. Iar ce se prezintă drept neclar e cum, în ciuda interesului constant și antrenat uneori de ani sau chiar zeci de ani, tot apare în realitatea subiectivă suferința, disconfortul și neclaritatea.
Este mintea cea care generează niște fantezii în care interesului pentru spiritualitate i se asociază în imaginație experimentarea unei vieți în care nu apare niciun blocaj, niciun disconfort și nicio formă de suferință. Adevărul este că aflându-ne în planul în care ne aflăm, suntem oameni. Tindem spre o condiție angelică drept ideal. Însă esențial este să nu ne luptăm cu calitatea noastră de a fi oameni. Dacă Iisus și Buddha au suferit, noi de ce să alegem să ne luptăm și să negăm suferința care este corelată planului material în care ne aflăm?
Dacă este infinit armonios să apară, suferința va apărea. Acea suferință poate fi însă trăită din identificarea cu limitarea, sau poate fi trăită din identificarea cu Câmpul.
De multe ori, tocmai interesul pentru spiritualitate și alegerea sinceră a Iubirii este intenția care scoate la suprafața o sumedenie de gunoaie, intemperii și blocaje. Iar motivul pentru care se întâmplă asta este foarte simplu. Iubirea se află deja chiar aici și chiar acum. Doar că o conștientizare a acestui câmp al Iubirii este blocată în expresie. De către cine? Tocmai de către o sumedenie de poziționalități, programe gunoi, emoții de care ne-am atașat și alte energii stagnante. Dacă noi alegem intenția de a trăi Iubirea Necondiționată este natural ca toate aceste blocaje să se prezinte la suprafață. De ce? Pentru a putea fi trăite și curățate în numele recunoașterii Iubirii.
Fiindcă suferința tot tinde să se prezinte derivată fiind din atașamentul de formă, intenția din spatele prezentului text este aceea de a veni în întâmpinarea fenomenului.
Mai jos va fi împărtășită o listă cât mai completă și pe cât posibil succintă. Iar studentul spiritual, indiferent dacă se află la început de drum, sau este deja mai avansat pe cale, atunci când simte că a pierdut direcția și a intervenit o cufundare severă în visare și o deconectare de la recunoașterea ca fiind însăși esența sau Câmpul Conștiinței, poate apela la lista de mai jos.
Citind-o doar, este susținută o reconectare la Adevăr și Iubire. Poate interveni o reamintire și poate fi retrăită claritatea. Să ne dăm voie așadar să ne amintim cât mai des și cu calm și deschidere următoarele:
- Iubirea este sinonimă cu Adevărul și Dumnezeu. Conștiința însăși este Iubirea, Adevărul și Divinul și reprezintă gradul ultim de subiectivitate. Conștiința este câmpul care noi suntem. Dar am ajuns să ne credem ego-uri și indivizi.
- Stă în puterea noastră să nu ne mai luptăm cu Viața ci să curgem împreună cu ea. Este încăpățânarea minții cea care opune rezistență și nu se deschide înspre cea mai armonioasă soluție. A ne da voie să curgem împreună cu Viața recunoscându-ne drept Viața însăși este pur și simplu o alegere.
- Cât mai des, ne putem întreba sau putem cerceta, care este natura Intenției. De multe ori apar tot felul de paradoxuri, situații conflictuale sau neclarități care devin limpezi imediat ce ne dăm voie să privim înspre Intenție. Aceeași Intenție este cea care dă și nivelul de Conștiință. Iar imediat ce Intenția este clară, aceeași claritate va fi trăită și în material.
- Noi nu suntem indivizi. Chiar dacă așa ni se pare. Ci suntem Câmp. Din Dumnezeu non-manifestat a izvorât Dumnezeu manifestat drept Conștiință. Această Conștiință este lumina Vieții. Este lumina care susține translarea potențialelor dinspre non-manifestat spre manifestat.
- Dorința de a demonstra dreptatea este o dorință a ego-ului. Același ego generază impresia că demonstrarea dreptății este de fapt o luptă dusă în numele Adevărului. De fapt Adevărul nu necesită nici apărat și nici demonstrat. Adevărul transpare liber reflectând esența a ceea ce el este.
- Opunerea de rezistență în fața vieții va conduce la și mai multă opunere de rezistență și la experimentarea a și mai multă suferință. Putem oricând să ne dăm voie să acceptăm ceea ce este așa cum este. Aceasta este o postură în care ne dăm voie să ne apropiem de Puterea care oricum suntem și să renunțăm câte puțin la exercitarea forței care este specifică ego-ului. Acceptând ceea ce este așa cum este. Fără luptă. Fără rezistență. Aceasta este soluția prin care îi dăm voie Vieții să curgă în numele binelui cel mai înalt.
- Dualitatea este o iluzie. De fiecare dată suferința apare atunci când dualitatea este luată drept adevăr. La fel cum întunericul nu are o existență de sine stătătoare ci este doar absența luminii, la fel, răul nu are o existență de sine stătătoare ci este absența binelui. Imediat ce iluzia duală este cedată, claritatea și armonia își fac simțită prezența.
- Stă în puterea noastră să cedăm toată experiența de viață direct Divinului. Putem să ne cedăm total în mâinile Divinului, iar acolo vom găsi bucuria care oricum suntem dintotdeauna. Un: „Facă-se Voia Ta” intenționat sincer, poate armoniza orice situație mai mult decât ar face-o zeci de acțiuni experimentate dintr-o stare de uitare și deconectare cu Sursa.
- „Ție Doamne Îți Cedez Viața Mea” este o altă reamintire care armonizează. La pachet cu disponibilitatea spre „Facă-se Voia Ta”, armonia și Iubirea pot fi recunoscute chiar aici și chiar acum.
- Relativismul este o eroare de a pune ego-ul pe primul loc. Când punem însă o iluzie pe primul loc, tot ce se va întâmpla, va fi o îngropare și mai severă în iluzie. Reperul este Divinul. În numele Divinului, Adevărului și Iubirii, capcana relativimului poate fi evitată, iar evitată fiind, calmul și pacea autentică vor tinde să fie recunoscute în realitatea subiectivă.
- Să ne amintim să fim în permanență smeriți și recunoscători pentru grația Divină. Societatea, ego-ul și pur și simpu condiția umană se va prezenta în mod repetat cu tentația aroganței, infatuării și vanității. Dându-ne însă voie în permanență să ne conectăm la intenția smereniei, progresul spiritual autentic va putea interveni armonios și cât mai lin cu putință.
***
Așa cum a fost spus și la începutul textului, intenția acestui articol este una clară. A fost oferită o listă cu 11 puncte care poate fi folosită drept reamintire.
Atunci când cititorul este îngândurat, dezamăgit, se simte deconectat și i se pare că a pierdut puțin direcția, citind lista poate să apară o reconectare la esență și o deschidere înspre claritate.
Intenția să fie Iubirea și Adevărul, să ne lăsăm total în mâinile Divinului și să stăm cât mai mult în contact cu Câmpul. Pas cu pas progresul și evoluția se dezvăluie spontan și autonom.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu

