Există o nevoie acută în evoluția umanității de a descoperi iubirea în interior și de a o radia mai apoi prin însăși natura sa. Singura soluție pentru ca programele gunoi, emoțiile blocante și toate structurile ego-ului să se evapore rând pe rând este iubirea.
Iar acest articol este scris pentru a-ți reaminti să alegi drept intenție iubirea. Gesturile și gândurile de iubire au importanța lor, că de aceea suntem în acest plan și ne-am luat drept ajutor un trup, ca să le experimentăm în acest context. Totuși prezentul articol face referire la intenție, fiindcă în absența intenției, gesturile și gândurile de iubire nu vor apărea. Dacă intenția este ura, obținerea dreptății cu orice preț și demonstrarea faptului că tu ești mare și tare, de unde să vină gesturi și gânduri de iubire?
În ultimele zile am primit pe diverse căi anumite întrebări care țin de reacția pe care un om o poate avea într-un anumit context. Și fiindcă, în ciuda faptului că diferite, întrebările aveau același răspuns, s-a simțit a fi scris și un articol pe acest subiect. Asta pentru că dacă un anumit subiect apare în mod repetat și se cere a fi clarificat, e clar că există o nevoie de elucidare colectivă.
Am fost întrebat: „Colegul de la muncă m-a înjurat fără să-i fac nimic. Cum să procedez?” sau „Am aflat despre o anumită persoană că mă bârfește. Acum că știu sigur asta, cum să reacționez?”. Și exemplele pot continua.
Este și oarecum natural ca oamenii să se întrebe: „Cum tratez omul sau o situație de acest gen? Ce anume ar fi corect de făcut?”.
Răspunsul corect apare, chiar spre dezamăgirea unora, și este de fiecare dată iubirea. Tot ce ai tu de făcut este să tratezi cu iubire, după caz, fie omul, fie situația, fie ambele. Orice alte variante care scot iubirea ca parte a soluției, nu soluționează de fapt nimic.
Mintea limitată poate chiar să deschidă o șampanie pentru a sărbători aparenta soluționare. Numai că acea aparentă soluție se prea poate să fie punerea unui preș mai mare peste un preș mai mic sub care era băgat rahatul inițial. Și uite așa, nu s-a rezolvat de fapt nimic. Și când ceea ce aparent era rezolvat, te lovește din nou, o să fii și mai confuz ca prima dată.
În continuare se simt a fi oferite așadar câteva recomandări punctuale:
1. Alege iubirea drept intenție
Poți spune dimineața când te dai jos din pat: „În această zi aleg intenția de a fi și a radia iubire prin tot ceea ce spun, fac sau gândesc”. Asta nu înseamnă că dintr-o dată viața ta va fi plină de floricele și armonie. Se prea poate ca programele gunoi prezente în minte să îți joace încă feste. Ele au fost rulate și întreținute atâția ani. În ciuda acestora, tu continuă însă ca în fiecare dimineață să alegi drept intenție iubirea. Treptat, intenția de a fi și de a radia iubire se va manifesta tot mai mult și prin ceea ce spui, faci sau gândești. Ești invitat totuși să ai răbdare. Nu trage concluzia că a alege drept inenție iubirea nu funcționează, după doar o zi în care ai ales conștient această intenție.
2. Nu cădea în capcana lui „dacă iubesc sunt luat de prost”
Am auzit deja de foarte multe ori fraza dintre ghilimele și ea este un nonsens total. Totuși sursa nonsensului este una clară. Cineva poate trăi cu impresia că un gest, acțiune sau gând au drept substrat intenția iubirii. Însă de fapt sursa se poate să fie mila, mândria, dorința de a arăta superioritate și multe altele. Și uite așa, poți ajunge să crezi despre un gest că a plecat din iubire și să primești pentru el injurii, indiferență sau furie. Nu uita nicicând că iubirea experimentată la nivel de for interior va multiplica iubirea experimentată în jur. Nu există altă cale. Dacă ai simțit că nu a ieșit bine pentru tine, e fiindcă sursa și intenția de bază nu au fost iubirea.
3. Amintește-ți peste zi că intenția ta este să iubești
Să rostești dimineața fraza: „În această zi aleg intenția de a fi și a radia iubire prin tot ceea ce spun, fac sau gândesc” s-ar putea să nu fie suficient. Cu toate că rostită 100% sincer(iată alt aspect important!), deja se face un pas major spre experimentarea unei realități mai armonioase. Să alegi conștient intenția de a iubi și de a radia iubire te propulsează semnificativ din punct de vedere Universal.
Pe lângă această intenție aleasă conștient, propune-ți să joci „un joc imaginar” în care să îți propui să îți amintești de cât mai multe ori peste zi că intenția ta este iubirea.
Iată cam cum poți să faci asta: Să zicem că ești în intersecție și cineva vrea să se bage în fața ta. În trecut îl înjurai și te băgai tu primul. Acum amintește-ți care este intenția. Lasă-l în față. Că atunci când ajungi la destinație nu o să se întâmple nimic mai special fiindcă ai ajuns cu 10-20 de secunde mai târziu.
Să zicem că mergi pe stradă și cineva te înjură din senin fără să ai habar cine este. Am trăit asta și e foarte interesant. Amintește-ți că intenția ta este iubirea și acționează respectând natura intenției.
Să zicem, drept ultim exemplu, că o persoană apropiată a avut o zi proastă la serviciu și vine acasă și își revarsă năduful pe tine. Amintește-ți că intenția ta este iubirea. Și tot așa.
Propune-ți să ai cât mai multe momente peste zi în care să îți amintești că intenția este iubirea. Conectează-te la iubire în mod conștient alegând-o drept intenție și nu uita nicicând să o invoci pentru soluționarea a tot ceea ce etichetezi prin cuvântul „problemă”. Iubirea este ingredientul principal, iar dacă vrei să trăiești armonios, iubește-te pe tine însuți și tratează-i pe ceilalți cu iubire.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu