Intenția Să Fie Iubirea

Noi facem multe și mărunte în acest plan. Și prinși în dualitate, începem să avem remușcări, nedumeriri și să cerem clarificări. Însă toate acestea pleacă din dualitatea însăși. Ne întrebăm des: „O fi bine sau o fi rău?”, „Este în avantajul meu sau în dezavantajul meu?”, „Este corect sau greșit?” sau „Ce am eu de câștigat de aici?”.

Oamenii ajung să se simtă vinovați pentru ce au făcut, dar la fel de ușor ajung să se simtă vinovați și pentru ce nu au făcut, umplându-și astfel viața de regret și suferință.

Acțiunile și gândurile sunt specifice fiecărui om în parte, dar iată care sunt parte din lucrurile în care este foarte probabil să te regăsești, recunoscând că le-ai făcut sau le faci chiar acum în această viață: te duci la muncă, indiferent dacă asta înseamnă un serviciu sau propria ta afacere, ai mers la școală, mergi periodic pe stradă, citești cărți și articole pe blog, faci un compliment cuiva, mustri o persoană, te cerți, îi spui cuiva că îl iubești, faci curat prin casă, stai pe facebook, scrii ceva într-un jurnal, dansezi, asculți o melodie care produce plăcere, lucrezi la un proiect, desenezi, scrii, porți o discuție cu partenerul de cuplu, speli vasele, gătești, mergi la cumpărături, alegi destinația de vacanță, mănânci un măr, sărbătorești ziua cuiva, citești o carte, te uiți la televizor, mergi la un spectacol, este seară și te pui la somn, dai cu aspiratorul, creezi ceva din inimă, iar lista ar putea continua fiindcă este practic infinită.

Iar fiecare exemplu de acțiune are și un set de gânduri asociate așa cum prea bine știi. Și așa cum a fost deja descris în paragrafele de la începutul acestui text,  există tendința generală a oamenilor de a se întreba: „O fi bine ce am gândit sau făcut, sau o fi rău?”, „Am procedat corect sau am făcut o greșeală?”.

De aceea, articolul de astăzi vine cu propunerea de a schimba, sau mai degrabă „nuanța” paradigma.

Iar această nuanțare a paradigmei presupune ca în loc să te întrebi dacă a fost bine sau a fost rău și în loc să te întrebi dacă e corect sau greșit să te întrebi: „Intenția din spatele acestui gând sau intenția din spatele acestei acțiuni este iubirea?”.

Când te întrebi dacă intenția este sau a fost iubirea, dintr-o dată ajungi să te simți și să explorezi un spațiu al siguranței. Atât timp cât gândul a avut drept fundal primordial iubirea, te poți simți calm, liniștit și în siguranță. Atât timp cât acțiunea a avut drept fundal primordial iubirea, te poți simți calm, liniștit și în siguranță.

Orice zbatere, frământare, vinovăție sau remușcare dispar atunci când conștientizezi că de fapt ceea ce ai făcut sau gândit a fost făcut sau gândit din iubire. Iubirea este puterea fundamentală a acestui Univers, putere ce îți dăruiește încredere și energie în mod necondiționat și altruist.

Procesul este simplu și eliberator. Tot tumultul mental, prin care încerci să ajungi la o concluzie logică edificatoare, dispare. Tot efortul prin care încerci să clarifici dacă a fost corect sau greșit, bun sau rău, nu este altceva decât risipă inutilă de energie și se evaporă aproape instantaneu atunci când tu ajungi să conștientizezi că ceea ce ai făcut sau spus a plecat din iubire.

Ceea ce ai citit în ultimele două paragrafe funcționează de minune pe ceea ce numim trecut.

Însă cum prezentul este timpul fundamental cu care merită să fii în relație, de o importanță sporită este cum aplici acum acest principiu. A permite intenției să fie iubirea, va susține și întreține impecabilitatea a ceea ce faci și spui acum.

Pentru a duce în practică mesajul acestui articol, tot ce ai de făcut este să fii atent și conectat la prezent înainte de a face sau a spune ceva, și să te centrezi în câmpul infinit al iubirii.

În loc să te întrebi dacă ai sau nu vreun avantaj de pe urma a ceea ce ai posibilitatea să faci, întreabă-te: „Intenția din spatele acțiunii este iubirea?”. În loc să te lupți cu gândurile prezente în minte, întreabă-te: „Intenția din spatele acestor gânduri este iubirea?”. Și în loc să te lupți cu a demonstra dacă ce vrei să faci este corect sau greșit, întrebă-te: „Intenția din spatele a ceea ce intenționez să fac este iubirea?”. Atât timp cât intenția din spate este iubirea, tu ești în siguranță, în deplină aliniere cu Universul și susținut necondiționat de lumina infinită a lui Dumnezeu.

Când ai depistat că intenția este iubirea, ai scăpat de o mare povară energetică ce atârna ca o piatră de moară pe drumul evoluției tale.

Totuși, în mod natural apare întrebarea: „Dar ce e de făcut când îmi dau seama că intenția nu a fost sau nu este iubirea?”, „Ce e de făcut când realizez că în spatele gândului sau acțiunii nu a stat sau nu stă iubirea?”.

Răspunsul scurt la aceste două întrebări este: „Te ierți”. În astfel de situații, alegi conștient intenția de a fi capabil să te ierți pe tine însuți și orice alt suflet care are de a face cu respectivul set de gânduri sau acțiuni. A alege iertarea, conține o putere colosală în spate, iar capacitatea de a ierta se află necondiționat în fiecare om. Totul este ca omul să aleagă și să fie dispus să ierte. Prin invocarea puterea intenției de a ierta, se eliberează iarăși cantități enorme de programe mentale gunoi. Există variante mai complicate sau mai puțin complicate, însă întreținerea intenției sincere de a ierta, combinată cu rostirea unei afirmații simple cum ar fi „Mă iert și te iert” poate funcționa de minune. Experimentează și o să vezi.

Concluzionând, mesajul articolului pe care tocmai l-ai citit este următorul: „În loc să te lași prins în iluzia dualității, alege să percepi realitatea prin prisma intenției. Întreabă-te dacă intenția din spatele gândului sau acțiunii a fost iubirea, iar dacă a fost, simte eliberarea care intervine imediat. În situația în care nu a fost, iartă-te pe tine și iartă-i pe cei implicați.

Pentru ceea ce ține de momentul acum și tot ceea ce va fi experimentat de acum încolo, înțelege că stă în puterea ta să alegi intenția de a manifesta iubire. Intenționând iubire, gândurile și faptele tale o vor reflecta, iar realitatea experimentată se va armoniza întocmai.”

Permite așadar intenției să fie iubirea!

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu