Fotografie de Amanda Tipton
Am citit zeci de cărți de-a lungul timpului. Spiritualitate, educație financiară, motivație, marketing, beletristică etc. Cărțile de spiritualitate continuă să mă atragă cel mai mult. Și știi de ce? Pentru că majoritatea dintre ele vin să îmi confirme conștientizările. Când am scris primul articol pe blog, știi câte cărți de spiritualitate citisem? Zero! Am creat blogul pentru a împărtăși oamenilor ceea ce eu deja am înțeles despre Dumnezeu, lumea spirituală, motivul pentru care noi ca oameni existăm etc. asta fără să fi citit vreo carte pe subiect. Au fost ani de frământări pentru mine, iar acum eram pace. Iar tot ce vroiam să fac era să le povestesc și altora despre experiență.
Între timp am auzit eu undeva că scriitorii sunt oameni care citesc foarte mult, și că asta îi ajută să își aștearnă mai ușor gândurile pe hârtie. Așa că mi-am spus: „Ok, hai să intru pe un site care vinde cărți din domeniul spiritualității, să le cumpăr și să le citesc”. Zis și făcut.
Iar în timp ce citeam, mi se confirmau experiențele. Conștientizările obținute pe cont pe propriu erau deja scrise alb pe negru. Iar eu eram super-încântat să constat că nu sunt singurul și că mai sunt și alți oameni conștienți de aceleași lucruri. După ce am terminat de citit câteva astfel de cărți, am început pe alocuri să împletesc mesajul meu cu mesajul anumitor cărți și astfel efectul articolelor a fost mai puternic. Sute de oameni îmi scriu azi și sunt recunoscători pentru conștientizările pe care le-au avut prin intermediul acestui blog. Asta mă face și pe mine la rându-mi recunoscător și tot mai sigur că nu mă voi opri niciodată din scris.
Revenind la articolul pe care tocmai îl citești, acesta pleacă de la o experiență care am observat că se tot repetă de fiecare dată când termin de citit o carte.
Atunci când întorc ultima filă a unei cărți, de fiecare dată îmi vine un gând care sună cam așa: „Cartea asta vrea să îmi spună de fapt că…” iar pe spațiile punctate sunt două cel mult trei propoziții care reprezintă de fapt esența cărții. Toată cartea comprimată în două cel mult trei propoziții. Așa că ce o să fac în articolul de astăzi este să îți transmit și ție mesajul succint pe care eu l-am simțit atunci când am întors ultima filă a unor cărți. Sunt 9 la număr, și le găsești mai jos:
9 Cărți De Spiritualitate – Și Mesajul Lor Succint Pentru Tine
Esența cărții: În momentul în care atenția ta e concentrată în clipa Acum, realizezi că viața este sacră. Sacralitatea există în orice lucru pe care îl percepi atunci când tu ești prezent. Cu cât trăiești mai mult în clipa Acum, cu atât mai mult simți bucuria simplă și totuși profundă a Ființei, precum și sacralitatea a tot ceea ce înseamnă viață.
2. Atingerea cuantică – Supraîncărcarea
Esența cărții: Oricine poate învăța să vindece folosindu-se de Energia Universală. Chiar dacă primești ceea ce ți-ai dorit, indiferent dacă este vorba de faimă, pace interioară sau un ceas nou, lărgește-ți viziunea și acceptă faptul că primirea lucrurilor pe care le ceri este dreptul tău prin naștere și că ceea ce poți primi depășește cu mult tot ce îți imaginezi la ora actuală.
Esența cărții: Totul este interconectat. O schimbare undeva, înseamnă o schimbare peste tot. Trăim într-o hologramă. Nu ești limitat de legile fizicii așa cum le cunoști astăzi.
Esența cărții: Dumnezeu știe întotdeauna ce face. Dacă iubești ziua de luni înseamnă că împlinești motivul pentru care te-ai născut. Noțiunea de problemă există dacă este considerată cel mult o lecție de viață. Prieteni sunt cei care te încurajează, nu cei care te demotivează.
Esența cărții: Asociază gândurile cu trăirea unui sentiment și astfel dorințele tale se vor îndeplini mult mai rapid. Posezi o experiență umană temporară. Dumnezeu este sinonim iubirii. Simte că dorința ți-a fost deja îndeplinită.
Esența cărții: Oamenii pot fi fericiți doar dacă sunt ei înșiși în mod autentic. Rebelul este acea persoană care nu crede în nimic altceva în afara experienței proprii. Ești frumos așa cum ești, de ce nu te poți accepta? Și miracolul este că atunci când te aștepți se produce schimbarea.
Esența cărții: Orice vindecare este guvernată de legile universale. Vindecarea spirituală înseamnă cererea de energii pentru realizarea unei schimbări vindecătoare în ființa pacientului. Trebuie să existe o cerere mentală de ajutor, înainte ca orice vindecare să poate avea loc. Cere și ți se va da.
Esența cărții: Dacă o problemă cu care te confrunți ți se pare insurmontabilă, schimbă pur și simplu regulile jocului și încearcă ceva complet diferit, la care poate că nimeni altcineva nu s-a gândit până la tine. Nu poți avea un lucru pe care ți-l dorești decât atunci când știi că îl meriți, nu atunci când doar crezi că îl meriți.
Esența cărții: Toată nefericirea ți se trage de la faptul că nu ești tu însuți. Fii tu însuți și atunci nu vei mai ști ce e nefericirea și ce e competiția și nu-ți vei mai bate capul cu faptul că alții au mai mult și că n-ai și tu mai mult.
Acestea sunt 9 cărți care mi-au plăcut și pe care ți le recomand împreună cu principalul mesaj pe care eu l-am desprins. Lista însă rămâne deschisă. Te invit să adaugi în secțiunea de comentarii titluri de cărți despre care tu consideri că merită citite.
Cu drag,
Cosmin Constantin-Cîmpanu
buna ,cosmin,imi place sa vad un tanar atat de intelept, acum am terminat puterea prezentului,minunata,si am inceput un pamant nou,trezirea constiintei umane,minunate carti,insa eu intercalez ceea ce citesc in aceste minunate carti cu un Arsenie Boca,Cararea Imparatiei,am savurat-o,cu un Dumitru Constantin Dulcan-Inteligenta materiei-DINCOLO DE TOATE ESTE DUMNEZEU,extraordinara carte,precum insusi autorul,ma incanta tot ceea ce a scris,de curand am cumparat toate operele ,merita citit,Cosmin,ma bucura credinta ta,eu am simtit prezenta divina in tot ce ma inconjoara,sunt intr-un moment al vietii mele in care pot spune ca sunt implinita,dpdv,am inteles cat de simplu este totul cand te lasi in voia Tatalui,oricum este in tot si in toate,noi suntem niste executanti,traind simplu poti avea totul, universul ne ofera ceea ce noi insine oferim la randul nostru,culegem ce semanam,sa fii sanatos
Sunt recunoscător Maria! Mulțumesc pentru recomandări, și mă bucur să întâlnesc un om care afirmă despre sine că este împlinit.
iti multumesc,Cosmin si eu pt ceea ce impartasesti,este minunat,da este adevarat ce am expus in comentariu,am o credinta ft mare in Dumnezeu si am inteles ca tot ceea ce semanam la un moment dat culegem,dar din dar se face rai,este minunata viata pe pamant daca intelegem o data pt totdeauna ca Dumnezeu este iubire,sa ne iubim aproapele ca pe noi insine,lucruri simple dar cu efect ft puternic,nu mi-ar ajunge o carte sa expun viata mea ,doar atat pot spune multumesc lui,Tatalui si Fiului si Sfantului Duh ,sunt implinita ,tot ce am cerut am primit,este magic totul,postul nasterii pruncului Isus sa-ti aduca lumina si iubire,doamne ajuta
iarta-ma Cosmin, ca revin,din propia experienta iti spun nu lasa timpul sa treaca degeaba,te invat ca pe baiatul meu,aici este un mare secret al vietii ,ciclurile de 12 ani,fiecare ciclu are secretul sau de evolutie ,respecta universul si el te va respecta pe tine ,sunt multe ,iarta-ma daca sunt insistenta,dar sunt bucuroasa cand vad un tanar credincios,
Mulţumesc! Sunt recunoscător pentru recomandare
Doamne ajută! Mulţumes şi sunt recunoscător!
Merci- Sunt 3 care nu le-am citit. Vrei sa-ti trimit vre-o 1500 care le-am citit?
Nu conteaza numarul ci sa deschizi din ce in usa spre LUMINA! Ca institutia politica si plina de averi , numita pe nedrept Biserica crestina ne-a mintit sute de ani si au facut crime si jafuri in numele lui Dumnezeu si acum ii sug de bani pe toti amaritii, iar ei au vile, limuzine si se imbraca ca Anna si Caiafa, Biserica ne-a despartit de Dumnezeu si ne-a facut sa credem ca suntem oameni pacatosi. Da suntem pacatosi, dar totusi SUNTEM TOTI FII TATALUI NOSTRU!!!Ai grija de EGO! Teoretic e bine dar practica ne omoara. Si nu-i usor de loc sa scapi de ego. Cu drag, D
Din cele 1500 aș fi încântat și recunoscător să îmi spui 10 cărți pe care le consideri esențiale. Poți face asta pentru comunitatea Fii Împlinit ?
Buna dimineata Cosmin, mulțumesc pentru tot ceia ce faci, ce scrii și dăruiești. Te urmăresc cu deosebita stima și placere. Doresc sa pot avea aceasta mică colecție recomandată de tine. Problema este ca locuiesc în Londra și nu am pe nimeni care m-ar putea ajuta să le cumpăr. Întrebarea mea este, pot să-ți cer ajutorul în a avea acesta cărți? Eu pot să-ți trimit banii și să le am, să mă pot bucura de lectura lor. Mulțumesc din suflet.
Da Costel, contactează-mă pe cosmin@fiimplinit.ro şi discutăm.
Dupa ce am citit “Inteligenta materiei”a lui Dumitru Constantin Dulcan,dar si “Mintea de dincolo” si “In cautarea sensului pierdut”ale aceluiasi autor ,am avut poate bucuria vietii mele.Adica sa vad cum o minte ca a acestui autor imi descopera ,mai precis imi ceretifica ,in termenii cei mai academici si totusi pe intelesul meu ,ca stiinta si spiritualitatea se intalnesc in acelasi punct ,deoarece au aceeasi Sursa,Creatorul,Divinitatea,Dumnezeu.La capatul tuturor cercetarilor din fizica cuantica se afla “fotonul primar”,cu energia primara,lumina primara care sta la baza existentei a tot si a toate.Iar evolutia materiei nu s-a facut intamplator,ci condusa de o Inteligenta suprema care n-a lasat lucrurile chiar asa,la voia intamplarii, ci le- urmarit si le-a dirijat cu dragoste si cu blandete.De aceea Universul este atata de frumos,atat de Perfect.Si la capatul intregii evolutii ma aflu Eu ,Omul,fiinta cea mai complexa in lantul evolutiei materiei ale carei taine stiinta nu le-a dezlegat si poate nici nu le va dezlega vreodata in integralitatea lor.De aceea mie,omului ,mi-a lasat EL,Creatorul,foarte multa libertate numita “Liberul arbitru”.Dar nici acest liber arbitru nu are o marja atat de mare cum mi se pare mie ,Omului,ci este si acesta controlat prin grija aceleiasi Inteligente.Ce s=ar fi intamplat daca am fi avut o libertate absoluta ,necontrolata?Aproape ce este acum:crime ,razboaie,libertinaj,,pornografie,ura ,dezbinare,interese meschine si de grup,politica impotriva Omului,natura distrusa aproape in totalitate in interesul banului,poluare,dezmat,alcool ,tutun,droguri,intr-un cuvant ,o epoca a Distrugerii a tot ce inseamna Spirit ,Dragoste ,Iubire,Intelepciune,o epoca a Raului in care Gandurile urate ,negative,negre ,tasnesc dinspre Terra spre Univers a carui parte suntem si caruia,prin aceste energii negative pe care i le transmitem,ii producem o grava perturbatie a echilibrului sau perefect pe care Divinitatea i l-a dat.Si de aceea Universul ,pentru a se reechilibra este nevoit sa raspunda .Feed back-ul sau este catre cel ce i-a produs dezechilibrul ,adica Terra si se manifesta tot prin dezechilibre de proportii la nivelul Pamantului:Ploi fara precedent,alunecari de teren,dezechilibre climaternice colosale,cutremure,inundatii,boli noi aproape fara leac,sinucideri.Si asta pana cand?Pana cand Omul va constientiza ca raul pe care il produce pe Pamant si in Spirit se intoarce impotriva lui.Si atunci va trebui sa se intoarca la o noua constiinta,un nou Spirit mai bun,la relatii bazate pe Dragoste ,pe Iubire ,pe Toleranta ,pe Incredere ,cultivand Binele si taind de la radacina Raul.Divinitatea ,insa cred ca il va lasa sa aleaga.Omul ,cred ca se va Trezi si ca va deveni ceea ce trebui sa devina .Fiinta ce are in ea o constelatie din Lumina Divina care ii alcatuiese Sufletul.Este parte din Divinitate si deci are rolul de pastra Marele Echilibru al Universului prin aceleasi trasaturi Divine:prin dragoste,prin Iubire ,prin tot ceea ce este Bun.Caci nu degeaba zice Divinitatea in cartile sale Sfinte:”Unde Dragoste nu e ,nimic nu e.”Avem din nou libertatea de a alege intre Dragoste si Nimic.